Ce se întâmplă cu școala? Un scenariu oficial: se repetă anul. Care sunt celelalte două scenarii

Home Uncategorized Ce se întâmplă cu școala? Un scenariu oficial: se repetă anul. Care sunt celelalte două scenarii

Copiii noștri stau acasă deja de aproape două săptămâni din cauza coronavirusului. Unii reușesc să facă niște ore online, dar sunt mulți, foarte mulți în toată țara care nu au acces la internet și care nu au nici computere sau tablete. Nici în mediul urban situația nu este unitară. Așadar, o decizie privind soarta acestui an școlar va trebui luată destul de curând.

Vicepremierul Raluca Turcan a cerut Ministerului Educației o analiză privind evoluția cursurilor online, în contextul coronavirusului. Ea a declarat, la RFI, că există trei scenarii în cest moment:

  • Evaluările au loc potrivit calendarului inițial (lucru care e destul de puțin probabil, pentru că prelungirea perioadei de închidere a școlilor este, practic, inevitbilă);
  • Evaluările se amână;
  • Anul școlar se repetă.

Iată declarația vicepremierului Raluca Turcan: Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educației, tocmai pentru a vedea cum se desfășoară educația online și în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educația copiilor. Plecăm de la principiul că nici o evaluare nu poate să fie în afara materiei predate. Dacă efectele predării online vom vedea că ating toate segmentele sociale, pentru că evident, România are și segmente extrem de vulnerabile, unde accesul la Internet este îngrădit, unde inclusiv accesul la televiziune este deficitar, vom vedea în funcție de aceste evaluări cum vom proceda cu anul școlar.

Raluca Turcan a mai declarat că toate scenariile sunt posibile, nu există o țară în care să nu fie luate în considerare toate scenariile.

Noul coronavirus a închis școlile și gărdinițele din România începând de miercuri, 13 martie.

Poate vrei să citești și: