Gata, mămici, e oficial! Se amână plata ratelor la bănci. Pentru cât timp, condiții și pași de urmat

Home Uncategorized Gata, mămici, e oficial! Se amână plata ratelor la bănci. Pentru cât timp, condiții și pași de urmat

Amânarea ratelor bancare pentru o perioadă de cel mult 9 luni a fost aprobată prin ordonanță de urgență. Ordonanța, care a fost deja publicată, prevede o serie de condiții.

Mai întâi, amânarea e valabilă pentru oricine – persoane fizice, și firme. Ministrul Finanțelor a anunțat că ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului pentru o perioadă de până la nouă luni, dar nu mai mult de 31.12 2020.

Această perioadă de nouă luni se va adăuga însă la perioada pentru care a fost contractat creditul. E vorba despre firme sau persoane care au fost afectate de măsurile luate din cauza pandemiei de COVID-19.  

Cererea de amânare a ratelor se poate până la încetarea stării de urgență. Poate fi fi depusă electronic sau telefonic, fără să fie nevoie de semnarea unor acte adiționale.

Ce se întâmplă cu dobânzile pe perioada amânării

Ministrul Finanțelor a declarat că dobânzi se capitalizează la soldul creditului existent și se reeșalonează pe toată durata creditului. Excepție vor face creditele ipotecare. „În cazul creditelor ipotecare statul român garantează plata dobânzii capitalizate sută la sută, dar trebuie această dobândă plătită pe o perioadă de cinci ani de la momentul suspendării”, a declarat Florin Cîțu.

Cine poate beneficia de amânarea plății ratelor cu până la 9 luni

Practic, oricine poate cere amânarea plății ratelor la bănci: persoanele fizice și juridice, PFA, întreprinderi autorizate, Există, totuși, câteva condiții:

  • Creditul să nu fi fost declarat scadent de bancă înainte de emiterea ordonanței;
  • Împrumutatul să nu aibă restanțe la plata ratelor;
  • Veniturile împrumutatului să fi fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19.  

Ce pași trebuie urmați dacă vrei să amâni plata ratelor la bănci

  • Persoanele care au rate de plătit și vor suspendrea lor trimit băncilor o solicitare de amânare; se poate face printr-o scrisoare sau prin mail, cel mai târziu până la încetarea stării de urgență declarate pe teritoriul României. Dacă nu poate transmite astfel cererea, împrumutatul poate da un telefon băncii. Banca va analiza solicitarea și o va aproba în condițiile prevăzute în normele de implementare a prezentei ordonanțe de urgență.

Ministerul Finanțelor mai are de elaborat și publicat normele de aplicare, care trebuie să aducă mai multe clarificări