in

LoveLove CuteCute

Dacă nu am sentiment matern? Ce mă fac?

sentiment matern

Mă mai gândesc din când în când la panica acestui șirag întrebări: „Unde mi-e sentimentul ăla special? Oare ăsta e? Dacă nu am sentiment matern, ce mă fac?”…

Mi-o amintesc în tot felul de momente. De pildă, când stau la povești cu soră-mea, cu mama sau cu prietenele mele din copilărie sau când mă uit bătrânește pe poze vechi și îi văd mici, mici, mici…

Vorbeam cu o prietenă despre cât de mari ni s-au făcut copiii  (și ce ne-am băbit noi că vorbim despre asta)

Orice mi-ar spune oricine, eu cred că nu ești pregătit cu adevărat pentru primele zile de mamă. Probabil că și la tați e la fel, dar nu sunt bărbat, nu mă bag. De fapt, cred că pot spune doar cum a fost la mine.

„În primele mele zile de mamă, eram un creier veșnic în alertă. Plus nesomn, panică și bucurie „

Când îmi aduc aminte, simt la loc decalajul ăla dintre creier și emoții. Adică, în minte, parcă m-am resetat brusc. ȘTIAM că sunt mama. ȘTIAM că am copii. Emoțiile, însă, erau intr-un talmeș-balmeș total: eram bucuroasă și îngrozită în fix aceeași secundă, secundă după secundă. Dacă nu dormeau, eram sigură că au pățit ceva și de-aia nu dorm. Dacă dormeau prea mult, intram iar în panică: oare ce au pățit de dorm atât de mult? Dar oare mai respiră? Dar ce să fac să nu viseze urât?

Toată lumea îți vorbește de sentimentul matern, dar nimeni nu poate să ți-l descrie foarte exact

Într-o zi de-asta tumultoasă, în care mi-am dat seama că iar am adormit pe covor și iar o să mă doară spinarea o oră, m-am trezit cu spusele unei mătuși în minte: „Ai să vezi tu cum e când o să fii mamă, simți ceva anume…!” Adică sentimentul matern.

Buimacă de somn și de înțepeneală, am început să scotocesc în mine după el. Am simțit brusc transpirații reci pe ceafă: Dacă n-am sentiment matern? Ce mă fac?.

Nu de alta, dar parcă nu detectam nimic foarte clar, special și diferit, o senzație anume căreia să îi zic, fără urmă de îndoială, „sentiment matern”. Pe dinăuntru, eram un bulgăre de nesomn, de o grijă cum nu mai simțisem, de zâmbete inexplicabile și o stare de veghe veșnică… Era prea amestecat totul, nu putea să fie chestia asta faimosul, unicul, indescriptibilul sentiment

„Inima îmi bubuia, capul zvâcnea și nu pot să bag mâna în foc și să spun dacă mai respiram sau nu…”

Sunt multe momente care m-au făcut să ințeleg că, totuși, îl am (pe sentimentul de mamă), dar este un moment anume atât de puternic și de clar, încât pe el am să îl povestesc. Asta chiar dacă s-a întâmplat ceva mai  târziu, când copiii erau deja mai măricei.

Dormeau și m-am dus în bucătărie. Încercam să beau o cafea și să ies din capul meu plin de gânduri. În toiul acestor Încercări, am auzit un pocnet și apoi un plânset-urlet. Eram convinsă că dorm și altcineva sigur nu mai era în casă. Zile la rând am încercat să refac drumul de la bucătărie (unde mă frământam și mă uitam printr-o cană de cafea) și până în camera lor.

Nu știu cum am ajuns, dar am parcurs cei cațiva metri într-o fracțiune de secundă. Inima îmi bubuia, capul îmi zvâcnea, picioarele erau moi, moi-fleașcă-macaroane fierte și nu aș putea să bag mâna în foc și să spun dacă respiram sau nu. Înclin să cred că luasem o pauză.

dacă nu am sentiment matern ce mă fac
„Gândul ca ești neatentă și copilul pățește ceva fiindcă n-ai fost pe fază îți face inima să exploze. Face, pur și simplu, BUUUM!”

Teama pentru copil îți taie răsuflarea. Și cred că vine direct din sentimentul matern

Desigur, „catastrofa” era că unul dintre copii a vrut să sară din țarc și a căzut cu bufnitură, dar n-a scos un sunet. În schimb, l-a trezit pe frate-său, care a scos un urlet. I-am înșfăcat pe amândoi în brațe și abia peste vreo oră am reușit să mă potolesc de-adevăratelea.

Și atunci am găsit răspunsul la întrebarea: Dacă n-am sentiment matern? Ce mă fac? Răspunsul era: Stai liniștită, îl ai!

Ce e ăla sentiment matern? Eu am ajuns la concluzia asta: e atunci când ți se schimbă ADN-ul și intră în el ceva care te face să uiți să respiri numai la gândul că i se poate întâmpla ceva copilului tău. Normal că i se întâmplă și că or să i se întâmple tot felul de lucruri, dar nu te ajută cu nimic să știi că așa este viața. Pur și simplu, mintea nu procesează informația până la capăt. Oricum, înțeleg că nu-s singura care pățește și a mai pățit asta…

dacă nu am sentiment matern ce mă fac
„Îmi amintesc atât de bine: era de-ajuns să îl iau în brațe, să îi simt respirația și inima și, deodată, simțeam cum se naște în mine o forță uriașă”

„Există un echilibru în toate. Grija asta veșnică pentru copii vine la pachet cu o forță incredibilă…”

Mai e ceva: o prietenă fără copii îmi spunea cândva, după ce i-am descris sentimentul ăsta matern în multe cuvinte și gesturi, că e muuuult mai bine că nu-l are. Că nu crede că i-ar fi făcut față :-D. Că oricum dă zilnic peste o tonă de griji, iar asta ar dovedi-o la un moment dat..

Are sens ce zice. Doar că exista un echilibru în toate. Și, la pachet cu grija asta bubuielnică și veșnică, vine o forță incredibilă de a-i face față. Și de a găsi soluții, de a-ți activa instincte. Una peste alta, bine că am sentiment matern.

Comentarii Facebook
test de sarcina quiz

Test de Sarcină

Gânduri către bunici

Gânduri către bunici