in

Minivacanța cu copii. „După prima zi, sunt mai obosită decât după 3 nopți de insomnii”

Vacanta cu copii

Știți vorba aia care zice că vacanțele sunt doar momentul în care părinții împachetează toata casa, merg nu știu câte ore pe drumuri doar ca să aibă grijă de copii în alt oraș?

Nu ajută nimic dacă o știi, tot îți vine să pornești la drum cu o tonă de bagaje și cu nervii țăndări până să urci în mașină cu o tonă de bagaje, cu jucării, cu hamsterul pe care, nu-i așa, „N-avem cum să îl lăsăăăăm acasă, mamaaaaa, o să moară de plictiseală și singurătate!”.

Nu numai că îți vine să pleci iar la drum, dar abia aștepți și plănuiești zile la rând încă o vacanță nebunească. Probabil speri (cumva dement) că, de data asta, o să fie altfel: copiii (trei la număr) vor vrea la pipi toți trei deodată, nu la intervale de 15 – 20 de minute, nu vor mai arunca biscuți-animăluțe în geamurile mașinii („Că se distrează, tu nu vezi? Sau ți-ai pierdut magia, mama?!”). A, și nici n-or să faca (din nou) ba concurs de râs, ba concurs de plâns tot drumul ăla lung, aglomerat, enervant și epuizant de pe DN1.

O oră de drum a trecut așa: un copil a plâns neîncetat, unul a dormit și a vorbit în somn, iar fiică-mea a trăncănit despre tot ce vedea pe geam și despre tot ce își imagina în legătură cu tot ce vedea pe geam.

În fine, n-o mai lungesc, a venit dimineața de vineri. M-am trezit la 5, ca să apuc să beau și eu cafeua în tihnă. N-am apucar, că fiică-mea aia mare s-a trezit și ea de nerăbdare. I-am făcut un ceai, am vorbit 12 minute despre ghetele preferate pe care nu știa dacă vrea sau nu să le ia la munte (voia să le ia fiindcă le iubește, nu voi să le ia ca să nu le strice de la distracție. N-are rost să insist, credeți-mă pe cuvânt: dilema era devastatoare 🙂 )

La 5 juma, s-a mai trezit un copil. Nițel smiorcăit. Visase că am uitat hamsterul acasă și că murea de plictiseală (V-am zis!) A văzut hamsterul bine, mersi, l-am pupa și s-a liniștit. Când s-a trezit al treilea copil, micul dejul era în farfurii, bărbată-miu încălzea mașina.

Teoretic, în juma de oră porneam. Practic, am reușit să ne punem la drum după două ore jumate. Ne-au întărziar următoarele:

  • Fiică-mea nu își găsea o mănușă din perechea de mănuși cu flori roz (dezastru!)
  • Fecior-miu ăla micul a vărsat de două ori ceaiul pe el, de două ori l-am schimbat (recunosc, a doua oară am ezitat :))
  • Fecior-miu ăla mare s-a apucat să vorbească pe budă pe whatsapp cu cu coleg. Apăruse ceva important, cică.
  • Tatăl copiilor mei (dragul meu soț, adică) a stat în baie ca într-o zi liberă obișnuită. Nu era cazul.
  • Eu am vrut să îmi repar o unghie cu oja ciobită și am ajuns să mă dau cu ojă la toate unghiile de la o mână. Desigur, pe două le-am mânjit și refăcut de două ori. (nu mă întrebați ce a fost în capul meu, pls!)

În fine, după un drum de șase ore care a părut de 12, am ajuns la munte. Unii voiau să doarmă, unii voiau afară, nimeni nu-și găsea nimic în bagaje. După 3 ore, ne-am așeat la masă. Acum, aleargă de bezmetici pe holul hotelului și, din fericire, nu îi ceartă nimeni. Așa ca mai beau o gură de cafea, termin de scris toate astea și mă duc să mă prefac că sunt Zâna cu Trotinetă, pentru că asta mi s-a cerut să execut.

Comentarii Facebook