„Mama, leușteanul aude cum tai tu castravetele felii, felii?”

Home Inspiră „Mama, leușteanul aude cum tai tu castravetele felii, felii?”

Într-o zi, fiică-mea mă ajuta prin bucatarie și mă înnebunea cu întrebari despre sentimentele legumelor”. Se fâțâia de colo pâna colo și mă năucea. Mama, mama, mama, leușteanul aude cum tai tu castravetele felii, felii?”

Ziua în care m-am mirat ca pe vremuri

Nu cred că îmi ajungea până la brâu când se foia pe lânga mine prin bucatarie, trăncanea întruna și, desigur, se oferea să mă ajute fix la treburile la care ai nevoie de ustensile periculoase, gen cuțitul ăla mic și bun. Cu chiu, cu vai, am convins-o că nimeni nu spală roșiile ca ea, așa că am ținut-o departe de tăiosul. Nu și de trăncănit.

Se foia, sporovăia și îi cășunase pe verdețuri. „Mama, leușteanul aude cum tai tu castravetele felii, felii?

Cum spuneam, era fix o zi de făcut mâncare, una din alea două (deseori trei) pe săptămâna. Eu găteam și fiica-mea stătea pe scaun și turuia. Că de ce sarea săreaza, că ăla care a inventat (:-D ) conopida era plictisit și-a vrut să guste toata lumea plictisul, ca roșia e cea mai tare, fiindcă merge și la ciorbe, și la feluri doi, și la salate, că dovlecelul e mai rău decât conopida și ceapa e prințesa plânsului, mai puțin ceapa verde (normal)…

Mama, leușteanul aude cum tai tu castravetele felii, felii?
Fetița convinsă că plantele au suflet

Râdeam și încercam două chestii: să țin pasul cu ea și, dacă pot, să îi și dau răspunsuri. Deodată, cu voce schimbat-trist-îngrijorată, m-a întrebat dacă leușteanul simte. Dacă ma aude cum tai castravetele felii, felii și cum măcelaresc” morcovul pe tocător (așa a zis, măcelărești morcovul”) Ba, mai rău de-atât: dacă aude asta, nu cumva leușteanul, săracul, își dă seama că și pe el îl așteaptă o moarte în chinuri?

Se uita la mine cum tai legume și vedeam cum dau să-i dea lacrimi: Dar dacă simt și ele durerea?”

Nu știu cum naiba, dar urgent a început să își imagineze dramele verdețurilor. Mai avea puțin și începea să plângă.

Am luat-o în brațe, i-am explicat că plantele n-au nervi din cei prin care se simte durere (și ce-s nervii i-am zis), n-au sânge și, oricum, n-au creier în care să se adune toate informațiile, să le pună cap la cap și, în final, să își dea seama ce li se întâmplă.

M-a crezut… dar nu până la capăt. Înțeleg, dar sunt, totuși, vii… Cresc, se duc după soare…” N-a mai stat să pun și leușteanul în ciorba, s-a dus sa se joace și să se uite la televizor la desene și am uitat de întâmplarea asta pâna azi.

Am citit si m-am frecat la ochi. Scria mare: Plantele pot vedea, pot auzi”¦.”

Mi-am amintit azi, când mi-au cazut ochii pe un articol pe de pe BBC. Titlu mare: Plantele pot vedea, pot auzi, pot mirosi. Și reacționează la stimuli!” Citeam cum plantele văd, aud și percep lumea fără să aiba ochi, urechi sau creier. Urma o descriere fascinantă, extraordinară a unui univers… pe care calci și despre care n-ai habar.

Mama, leușteanul aude cum tai tu castravetele felii, felii?
Studiu: Plantele pot vedea, pot auzi, pot mirosi și reacționează la stimuli

Citeam cum există un fel de autostradă de informații care face legaturi rapide între o mulțime de „indivizi” aflați la mari distanțe unii de alții. Și nu e vorba despre internet, ci despre ciuperci și rețeaua incredibilă pe care o construiesc, în pamânt, între plante..

Cum leagă rădăcinile copacului din mijlocul pădurii de cele ale unuia de la marginea ei… Cum „se ajută”, prin aceste rețele, arbustul de aici cu un tufiș de mai încolo… Eram ca fiică-mea când a simțit prima dată ploaia și ca fecior-miu la prima bălăceală în mare.

I-am zis. S-a uitat la mine și mi-a zis: Știam de cand eram mică”

Când au venit de la școală, le-am povestit ce citisem. Habar n-aveam dacă ea mai ținea minte discuția cu leușteanul. Am întrebat-o. Sigur că o tinea minte. Și mi-a zis așa, cu fermitate: Vezi, ți-am zis că și plantele sunt vii, deci n-au cum să nu simtă nimic! Recunoaște, nici tu nu le știi chiar pe toate”.  Asta așa e.

Leave a Reply

Your email address will not be published.