in

„Nu uita, copilul tău e și el om! Cu zile bune și cu zile proaste”

copilul e si el om

E un enunț cre s-ar putea să te ajute să privești lucrurile mai clar atunci când par prea complicate.  Dr. Rebecca Eanes este autor de bestselleruri de parenting. A fondat positive-parents.org și are o filosofie de creștere a copilului destul de ușor de intuit. Nu despre conceptul ei e vorba acum, ci despre un enunț al său care îți amintește, cu șoc de duș rece, o perspectivă foarte onestă (cea mai onestă) asupra lucrurilor: Nu uita, copilul tău e și el om!

Oricât de mic ar fi, poate avea și el problemele lui mari

Recent, Rebecca Eanes a publicat o nouă carte, iar un fragment din această carte s-a împărștiat, s-a popularizat cu repeziciune. Fragmentul sună astfel:

Deseori, copiii sunt pedepsiți doar pentru că sunt ființe umane. Ei nu au voie să fie morocănoși, să aibă zile proaste, un ton necuviincios al vocii sau atitudine nepotrivită. Asta în vreme ce noi, adulții, avem pe fiecare și pe toate mereu, Niciunul dintre noi nu e perfect. Ar trebui să ne oprim să le cerem copiilor noștri perfecțiunea pe care noi înșine nu o putem atinge.

Sigur, un asemenea enunț poate naște controverse, iar Rebeca Eanes e prima care recunoaște acest lucru. Spune însă că asta se întâmplă pentru că vorbele îi sunt scoase din context:

Mulți părinți înțeleg sensul exact al acestui fragment, și anume acela simplu: copiii nu sunt perfecți. Dar noi, părinții lor, ne aștepătm de la ei să fie capabil de un autocontrol, de un comportament de care noi înșine, ca adulți, nu suntem în stare. Sunt oameni care admir că, la un moment dar măcar, le-au impus copiilor standarde și ținte pe care nici ei, adulții, nu le pot îndeplini.

Acesta este perspectiva prietenoasă de interpretare a fragmentului citat mai sus. Mai există, totuși, și criticii vehemenți. Părinții convinși că Rebecca Eanes le cere să-și lase pruncii să-și facă de cap cum, unde, oricând ar vrea. „Nici vorbă de așa ceva”, spune dr. Rebecca Eanes.

De fapt, nici nu trebuie să dai peste un asemenea fragment ca să îți dai seama că fiul și/sau fiica ta poate avea, la fel ca tine, zile mai bune și zile mai proaste.

Copilul tău e și el om, nu?

Ca sa simplificăm, concluzia sună cam așa: nu poți să îți imaginezi ca, dacă tu urli la copil să nu mai urle, iese vreo mare brânză din asta. Copiii învață mai degrabă din ce văd și din ce percep decât din ce li se spune. Pe deasupra, mai sunt și sugative ale emoțiilor părinților lor. Daca tu clocotești de furie, să fii sigur că ai toate șansele ca furia ta să se ia. La copil! A, n-ai văzut cum parcă se-ntistrează când te simte trist/ă? Sau cum îți simte entuziasmul și începe să-l manifeste și el?

La naiba, nimeni nu zice că e simplu, dar pe mine m-a ajutat la multe certuri cu copiii să privesc lucrurile așa: la urma urmelor, zau, sunt oameni. Diferinți de noi. Și poate au avut o zi mai tâmpită. Uneori, chiar am aflat că așa se întâmplase. Într-una dintre situații, e aș fi turbat pe loc  în locul lor.  Cum naiba o fi să vină un nene în autobuz să îți spună „Ia ridică-te tu de aici, îmi place mai mult locul tău decât locul meu!” (E de-adevăratelea, pe cuvânt.Dar vă povestesc altă dată despre asta.)

 

Comentarii Facebook
tati am spart televizor te iubesc

Ce drăguuuț, i-a scris lui tati „Te iubesc!” pe mașină! Cu șurubelnița (se terminase markerul)

Mama, știu că pe frate-miu îl iubești mai mult!

“Mama, știu că pe frate-miu îl iubești mai mult!”