Oaia Curcubeu a vrut să fie de folos. I-a ieșit fix pe dos

Home Povești Oaia Curcubeu a vrut să fie de folos. I-a ieșit fix pe dos

Probabil că v-ați obișnuit deja cu ea, știți cât de bună și de veselă e Oaia Curcubeu. Practic, de când a aflat că nu e deloc anapoda să fie colorată în toate culorile inventate de cer, aer și apă, cred că poți să numeri pe degete lucrurile care reușesc să o necăjească. Și, chiar și atunci, îi trece repede.

Dimineața fusese mi-nu-na-tă. Pe la prânz, ceva a început să scârțâie

Era o zi cu soare în care toate merseseră fără cusur până după prânz. Dimineața, băuse un suc proaspăt de trifoi cu Albișoara, prietena ei cea mai bună, o mioară zăpăcită care vorbea și râdea întruna. Făcuseră planuri pentru toată vara.

Aveau o listă luuungă de lucruri de făcut: să se bălăcească în lac într-o noapte cu lună plină, în altă noapte să vadă care dintre ele numără mai multe stele, să se ia la întrecere de cățărare cu Negruța, o capră pentru care nu există Acolo chiar nu pot să urc”.

Bine, când au pus asta pe listă, au râs amândouă, știau sigur că Negruța ori va râde cu lacrimi de ele, ori le va lăsa să câștige, ca să nu le facă să se simtă prost. Depide în ce fel de zi o prindeau”¦

Cred că oricine pe lumea asta are o mătușă preferată

După ce au terminat de sporovăit și de plănuit, fiecare dintre ele a plecat la treaba sa. Mioara zăpăcită promisese să își ajute frații la teme, iar Oaia Curcubeu trebuia să se ducă două stâne mai încolo, la o mătușă care îi pregătise un cadou.

Era mătușa preferată: îi dăduse cele mai frumoase cărți de citit, îi spusese cele mai grozave secrete ale cerului de noapte, îi povestise despre viața secretă a furnicilor”¦  Ce mai, era o bucurie să petreacă timp cu ea!

A mers, a țopăit, apoi iar a mers și iar a topait spre mătușă. La un moment dat, a simțit oboseală de la țopăială. S-a așezat pe o piatră, să își tragă sufletul puțin. Cum stătea ea așa, lenevoasă, a auzit un suspin. S-a uitat în stânga, în dreapta”¦ nimic. Apoi, iar:

„“ Offff, offff, de ce? De ce să pățesc eu asta? Poate fiindcă sunt nerăbdător și încăpățânat!?! „“ a zis o voce de undeva din dreapta-jos.

Pe Hârciog l-a apucat vrednicia undeva pe la micul dejun

Acum, Oaia Curcubeu era sigură că nu își imaginează. S-a apucat să scotocească mai bine cu privirea și, de după o tufă de gălbenele, a văzut niște mustăți care tremură. Erau pe vârf de nas de hârciog trist.

„“ Ce ai pățit? De ce ești atât de supărat? „“ a întrebat grijulie Oaia.

„“ Uffff, răspunse bietul de el, nu știu ce m-a apucat în dimineața asta, dar am vrut să schimb mobila din sufragerie. Și n-am avut răbdare să vină prietenul meu cel mai bun să mă ajute. M-am apucat singur de treabă și, când am tras tare de canapea, am lovit și masa și am făcut o ditamai gaura în perete. Dacă plouă la noapte, sunt distrus, o să am inundație!

„“ Nu te mai necăji atâta, te ajut eu să repari! Cât poate fi de greu?

Numai că Oaia, lovită de entuziasmul care o apucă ori de câte ori poate fi de ajutor, a făcut o mișcare prea bruscă și, din greșeală, a lovit gardul mititel din jurul casei hârciogului și a rupt o bucățică din el. Normal, atât de mare i-a fost supărarea, că pe Oaia Curcubeu a bușit-o plânsul. Acum, poftim, era concurs de lăcrimat  lângă un mănunchi de gălbenele.

„“ Te rog, te rog mult să mă ierți, nu îmi dau seama cum am putut fi atât de neatentă și de amețită! „“ repeta în neștire Oița Curcubeu printre suspine.

Știi zilele alea în care toate parcă merg de-a”™ndoaselea? Ei, bine, trec și ele!

Hârciogul era destul de supărat pe gaura din casă, încât gaura din gard i se parea acum o glumă. Adică, de la asta chiar nu e pericol de inundații. Când i-a venit gândul acesta în cap, a trecut din plâns”¦ în râs.

„“ Heeei, liniștește-te, am văzut ce s-a întâmplat, știu prea bine că nu ai vrut să faci vreo stricăciune! Accidente și greșeli se pot întâmpla oricând”¦

Dar Oaia era prea supărată pe ea și nu se putea opri din plâns de ciudă. Nici gândurile nu și le mai putea auzi de la atâta suspinat. Dar, într-o pauză de jelit, un gând tot a reușit să răzbată pâna la ea. Și i-a zis șoptit în cap: Adună-te, e doar o întâmplare neplăcută și nefericită! Ai promis că ajuți Hârciogul, nu te mai văicări”¦.”

Brusc, Oaia și-a dat seama că fix așa stau lucrurile. În loc să se văicărească, mai bine repară ce-a stricat, apoi dă și mâna de ajutor promisă.

Oaia Curcubeu și-a dat seama că, în loc să se văicărească, mai bine face ceva folositor

S-a scuturat de lacrimi și de fire de iarbă uscată, s-a uitat cu atenție la gard, să vadă cât de gravă e problema, apoi i-a spus Hârciogului:

„“ Èši-am dublat supărarea, te rog să mă ierți! Uite ce rugăminte am: vezi tufa aceea de măceș? Te rog din suflet, adu-mi două, trei boabe, știu să fac un lipici grozav din ele! Am nevoie pentru reparații. Poți? Te rog!

Hârciogul a privit-o cu suspiciune, dar ce mai conta? S-a dus. Numai că nu și-a dat seama cât de departe e tufa, așa că a cam pierdut pe drum vreo două ore, dus-întors.

Când s-a întors, nu numai că peretele din sufragerie și gardul erau ca noi, dar undeva în stânga ușii de la intrarea în casă, Hârciogul avea acum un umbrar minunat.

Oaia Curcubeu știa deja: avea un nou prieten bun, bun de tot!

Oaia Curcubeau zâmbea și îl aștepta cu niște limonadă. Nu mă întrebați cum a făcut rost. Pentru toate astea ea dăduse strigare disperată către toți prietenii ei de pe câmpie. Iar, când a văzut mirarea și bucuria care luminau chipul Hârciogului, a răsuflat, în sfârșit, ușurată. Mătușa preferată avea dreptate: se întâmplă să greșești, oricui i se întâmplă să greșească, important e să nu vrei să faci rău, să îți dai seama că ai sfeclit-o și, dacă se poate, să încerci să repari.

Leave a Reply

Your email address will not be published.