În dimineața zilei în care Oaia Curcubeu și lecția despre plictiseală au dat nas în nas, prietena noastră s-a trezit ca în orice altă dimineață de vacanță: cu gândul că o sa faca milioane de chestii distractive. Și era un gând atat de vesel, încât i-a zugrăvit pe fata un zâmbet mai mare decât dealul ala din zare, care pare că nu se mai termină.
Un mic dejun repezit din multă poftă de joacă
Cred ca mai intai a zâmbit, abia apoi a reușit să deschidă ochii. Ochi pe care Oaia Curcubeu i-a spalat la mare repezeala. Fleoșc, pleosc, fleoșc și… gata. Dacă mă întrebați pe mine, cred ca una dintre sprâncene nici măcar nu a fost udată de vreun strop de apă. (De dințișori, însă, a avut mare grija. I-a spalat bine, bine, chiar temeinic. Nu voia sa o doară niciodadată nicio măsea, nu voia sa aibă nicio carie)
La micul dejun, Oaia Curcubeu a visat aventuri cu ochii pironiți în tartine. Mintea îi zburda veselă și fără stare. Oaia a început să râdă de-adevăratelea când și-a imaginat două rățuște care încearcă sa danseze în paharul lunguieț și plin cu apă din fața ei.
Fiindcă nu aveau prea mult spațiu, rățuștele au reușit să facă un lucru de care nimeni nu le-ar fi crezut în stare: s-au ridicat pe vârfuri, și-au întins gâturile și ciocurile așa, spre ..sus, și au început sa se unduiasca sincron pe o muzica numai de ele auzită. (Oaia avea să afle într-o zi că și cerealele pot face asta. Doar că într-un vis. Într/un vis visat de. Fetița Curcubeu. Dar asta e altă poveste!)
Acum, Oaia Curcubeu era convinsă că ajunge până la ea și un fel de chicotit pe limba rațelor (e un fel de măcănit dansat, așa. Zău ca nu știu să îl explic mai bine de atat). Asta a amuzat-o și mai tare.
Planurile Oii Curcubeu au început să pice ca popicele
A terminat de mâncat și a zbughit-o pe ușă afară. A auzit-o pe mama ei ca prin vis cum îi strigă în urmă:
– Mititica mea, oricât de mare ar fi distracția, nu uita să vii la timp la masa și somnul de prânz. Și poartă-te frumos cu prietenii. Și te iubesc!
– Ba eu te iubeeeesc mai muuult, a răspuns Oaia în fuga ei spre încă o zi de vacanță.
Acestea fiind zise, draga de ea s-a dus la primul prieten din drum.
– Îmi pare rau, spuse mama Ariciului, știu că plănuiați să mergeți sa înotați, dar a plecat cu tatăl său până la bunica.. chiar a intervenit ceva important.
Oaia Curbubeu a oftat puțin, dar doar puțin și a zburdat mai departe. „Păcat, păcat. Dar nu-i nimic, recuperăm mâine”, și-a zis ea în gând. „Mă duc la Viezure!”
Viezure, însă, era în urmă cu cititul și nu putea să iasă la joaca decât după prânz.
Un gând la care nu se așteptase punea stăpânire pe mintea ei: „Azi am să mă plictisesc cumpliiit!”
Și Albișoara, cea mai bună prietenă a ei, avea, brusc, ceva de făcut. Altceva decât plănuieseră ele cu o seara inainte.
Asta i-a pus capac. Tot elanul ei s-a topit ca o lumânărica scapată într-un foc de tabăra.
– Pai planuiaserăm să facem graffitti pe gardul de la casa părăsită – a reușit ea să rostească, dar abia după ce a înghițit cea de a treia gălușcă a dezamăgirii.
– Știu, și o sa îl facem, dar din păcate nu pot chiar acum. Te rog mult să înțelegi…
Oaia Curcubeu a dat din cap că da, dar nu prea îi convenea. Brusc, i se părea că, în dimineața aia, Hoțul de Distracții și Regele Plictiselii s-au trezit mai repede, au dat o raită pe la toți prietenii ei și i-au stricat toate planurile.
A inceput gandul acesta la poarta casei prietenei Albișoara și l-a terminat undeva sub mesteacănul la umbra căruia s-a tolănit așa, usor ciudoasă. „O să mă plictisesc cumplit azi. Dar cumplit! ”
Oaia Curcubeu era convinsă ca a spus vorbele astea in gând.
Fetița care a apărut de nicăieri
Aiurea, spusese tare. Ba chiar fusese și auzită clar.
– De ce crezi că o să te plictisești?
In prima secundă, Oaia s-a frecat la ochi: în fața ei, era o fetiță foarte, foarte drăguța. Si era, in mod evident, o fetita absolut remarcabila, fiindcă înțelesese limba oilor.
– Bunaă, spuse ea către fetita. Cine ești tu?
– Eu sunt Irina. Iar tu ești cea mai frumoasă oaie pe care am văzut-o în viața mea. Bine, nu că aș fi vazut multe, dar nici măcar nu mi-am imaginat că poate să existe o oaie atât de frumoasa ca tine!
Pe Oaia Curcubeu, vorbele astea au înveselit-o atat de tare, că a și uitat că voia să o întrebe pe fetiță cum de a auzit-o când se văicărea de plictis și, mai alea, cum de a înțeles-o. In schimb, i-a povestit cum toti prietenii ei au, brusc, altceva de făcut.
– Dar putem inventa ceva împreuna, a spus Irina atât de convingător și cu un ton atât de vesel, că Oaia a devenit, brusc, și mai atentă.
Olimpiada firelor de iarbă
– Și ce am putea inventa?
– Uite, eu am un joc secret, a zis Irina. Fac un fel de Olimpiadă a firelor de iarbă. Mă uit la ele și îmi imaginez cum cele foarte, foarte înalte iau medalii la săritura cu prăjina. Apoi, despre cele mai mititele, imi închipui ca sunt foarte bune „viteziste”. De fapt, cred că spune sprintere, zâmbi ea. Și continuă: sunt mici si subțirele, parcă le văd cum aleargă pe pistă. Daca închid ochii, vad tot concursul, aud aplauzele spectactatorilor, iar când e festivitatea de premiere, ma și emoționez!
Oaia si-a amintit atunci de rățuștele ei care nu aveau loc să danseze in pahar. I-a povestit Irinei, iar fetița a avut o idee genială:
– Ahhh, hai sa le dam o scena pe masură!
S-a întins lângă Oaia Curcubeu, și-a indreptat privirea spre cer și a zis:
– Hai sa le scoatem din pahar și să le arătam că pot dansa în văzduh.
Mai întâi, Oaia Curcubeu s-a mirat:
– Păi cum facem să le vezi si tu?
– Păi… simplu: îmi povestești exact, închid ochii și sunt sigură că, într-un minut, două, or să mi se arate și mie.
Ha! Așa au făcut și chiar a funcționat. Cel mai și cel mai grozav moment a fost acela în care au deschis ochii amândouă și au văzut cum niște nori din cei de vară, alburii, scămoși-pufoși și neaducători de ploaie se transformă în rățuștele dansatoare.
Dacă știi cum să îi iei, norii pot fi cei mai spectaculoși prieteni
Pe urmă, au învațat să „comande” norii: se transformau în orice îi rugau ele să se transforme: în șoricei care șterpelesc o bucățică de cașcaval, într-un elefant care se își face duș cu trompa ca să se răcoreasca, în doua fetițe care joaca volei și într-un băiețel care se joacă la computer.
Nici n-au simțit când a trecut timpul! Ore întregi și-au imaginat, au râs și s-au bucurat de o dimineață excelentă de vacanță.
– Din păcate, trebuie să plec, a spus, la un moment dat, Irina. S-a facut ora de prânz, le-am promis lui tata și Biancăi, o prietenă foarte, foarte bună că nu o să întârzii!
– Ahhh, și eu i-am promis mamei exact același lucru, și-a amintit deodată și Oaia Curcubeu.
S-au îmbrățișat și si-au promis că se văd a doua zi, în același loc. Irina se îndepărtase puțin. S-a oprit și i-a spus Oii Curcubeu următoarele:
– Daca intervine ceva, uite cum iți propun să facem: ne uitam la cer și ne imaginăm că norii se transformă în doua prietene bune care gasesc ceva distractiv în orice. Ce zici?
– Zic ca e o idee grooo-za-văăă!, a raspuns Oaia Curcubeu plină de entuziasm.
E clar, Irina e cea mai deșteaptă și amuzantă fetiță pe care o întânise până acum! Cum altfel, când a învățat-o că, de fapt, plictiseala nici nu există. N-are cum, n-ați văzut?
Leave a Reply