Îi vorbeam mult, mult de tot de prin săptămâna 5 de sarcină. Bine, adevărul e că prima dată am vorbit cu testul de sarcină. Clasic, în baie. Am făcut pipi pe bețigașul ăla, am închis ochii, am numărat până la 75 (nu mă întrebați de ce până la 75, așa mi-a venit atunci, pe loc) și, când am văzut că-i pozitiv, am început să râd și să plâng deodată și să zic «Da, da, daaaa, o să viiiiiiii! Sunt ma-mă! Adică o să fiu… sau pot să spun deja că sunt?». Aveam vreo 49 de kile și mi se părea că mi se vede și burta deja.. Nu mai zic prostii acum, știți și voi prea bine cum e.
„Iubire, scuze că mă agit, stai liniștit, totul o să fie bine!”
De două săptămâni… de fapt, de mai degrabă de vreo trei, îi vorbesc mai mult ca niciodată. Cum mai aflu ceva care mă îngrijorează (sau îngrozește), cum mă apuc să imi liniștesc copilul nenăscut. Cum mă trezesc că spun grija cu voce tare, cum mă apuc să îl liniștesc, că mi se pare că mi-am agitat copilul neîngăduit de mult, nepermis de tare: „A, stai așa, iubire, totul o să fie bine, puiule, stai liniștit, exagerez eu. doar mă știi…”
N-am mai ieșit din casă de nici nu mai știu câte zile. A fost primul lucru pe care l-am făcut ca să simt în siguranță și ca să simt că îmi protejez copilul de nebunie, de pandemie, de pericol real: n-am mai ieșit din casă deloc! Și mi-e un dor nebun să merg la cumpărături și să îi povestesc ce cumpăr. „Uite, mama, luăm praz, mâncarea gătită cu praz e mult, mult mai gustoasă. Ce zici, luăm și niște iaurt? OK; bine, luăm iaurt.. Nu, nu, ciocolată nu luăm, o să mă fac cât China la propriu! Fie, luăm una și mâncăm o pătrățică juma…”
Când au venit primele zile cu soare, după cumpărături mă opream la terasa unei cafenele din colț, luam un ceai și îi ziceam că, într-o zi, o să venim aici unde eu o să beau o cafea și el o ciocolată caldă.
Azi am ieșit cu noaptea-n cap la „cafeneaua din bucătărie”
În dimineața asta (pe la patru jumate mai exact!), m-am îmbrăcat ca de ieșit din casă și i-am zis copilului că mergem la terasă. Mi-am pus și ghetele cu desene în picioare, m-am dat și cu gloss, am reparat o unghie ciobită… Apoi, am făcut un ceai, l-am pus în cana preferată și m-am așezat cu grație de borțoasă la masă, în bucătărie (cred că data viitoare îl trezesc pe bărbată-miu, să se prefacă el că mă servește ca să pară totul mai real:)))
În fine, am stat așa, vreo jumătate de oră . Mai întâi mută și pe gânduri, după care mi-am imaginat cum se vede scena… Asta mi s-a părut destul de amuzant.. Mă ajută mereu să vezi caraghioslâcul gesturilor și acțiunilor mele. Apoi, mi-am deschis „Jurnalul de sarcină” în care scriu din luna a doua tot ce îmi trece prin cap să îi spun și m-am pus iar pe scris.
„Abia așteptam să te naști… Acum, sunt fericită că mai sunt câteva luni până atunci…”
„Puiule, azi e marți… Ba nu, e miercuri deja. Nimeni nu mai are voie să iasă din casă din cauza pandemiei. Nu putem merge la film, cum mai făceam noi uneori așa, în mijlocul săptămânii, pe la prânz, când e sala goală și pot să-ți povestesc cu voce tare tot ce e pe ecran. O să te duc la film în sufragerie și o să ne uităm Maleficent, vrei? Aș vrea să am buton de stins grijile mele, ca să nu ajungă la tine. Dar cel mai ciudat sentiment e ăsta: până mai acum câteva săptămâni, abia așteptam să te nasc și să te țin în brațe… Acum, sunt atât de fericită că mai sunt câteva luni până atunci! Simt că în mine ești mult, muult mai protejat. Că așa pot să te protejez cel mai bine… Că ăsta este cel mai sigur loc în care poți să fii acum, când pe-afară umblă descreierat un coronavirus periculos care îmbolnăvește oameni, care sperie oameni, care schimbă lumea…”
Am scris, am terminat ceaiul, am spălat cana (știu, la cafenea nu ar fi fost așa), după care m-am dezbrăcat de hainele de ieșit, am pus pantalonii și bluza de casă și m-am băgat la loc în pat. Pun filmul și, probabil, în vreo 10 minute o să adorm. Tocmai mi-a mai dat un ghiont, cred că e de acord cu mine… 🙂
Poate o să îți placă să citești și:
- Mămică în vremea coronavirusului. „Mă tem că nu-mi pot apăra bebelușul. Apoi, îl strâng la piept și îi șoptesc: N-ai de ce să te temi, puiule. Sunt aici!”
- Nașterea în vremea pandemiei: un bebeluș a venit pe lume în supermarket, între rafturile goale de hârtie igienică
- Cum mi-am dădăcit mama de coronavirus mai rău decât îmi dădăcesc copiii. +Amenințări carghioase: „Mama, dacă nu stai naibilor în casă, te spun lu’ tata că”