Breaking News

More Posts
Săptămâna 21 de sarcină | Bebe trage cu urechea afară, apoi  trage concluzii. Ohoo, câte are de zis!

Săptămâna 21 de sarcină | Bebe trage cu urechea afară, apoi trage concluzii. Ohoo, câte are de zis!

După ce a rămas gravidă prima din gașca noastă de prietene, am inventat un joc. Unul care să ne ajute să râdem când tropăiala hormonilor e prea mare, insuportabil de mare. Când tropăiala hormonilor ajunge în punctul îla în carete bușește plânsul că ai văzut o gâză la televizor și nu reușești nici să înțelegi de ce naiba plângi și nici să te oprești nu poți să scapi. Așa că, pe rând, jucam rolul bebelușului din burtica prietenei gravide și ziceam tot felul de trăznăi ca să o facem să râdă. Eram organizate, jucam personaje de Bebe cu umor sau...

Săptămâna 28 de sarcină | Mesajul lui Bebe din burtică în vremea pandemiei

Săptămâna 28 de sarcină | Mesajul lui Bebe din burtică în vremea pandemiei

Am o prietenă bună de tot care e gravidă și care e, cum probabil că leste vă imaginați, plină de toate grijile imaginabile și inimaginabile. Aseară am stat la telefon vreo două ore. Dimineață, m-a sunat să îmi spună că, în sfârșit, a dormit buștean, dar asta probabil fiindcă a vorbit atât de mult și a epuizat-o trăncănitul. După ce am închis iar telefonul, mi-a venit o idee. I-am scris un mesaj ca de la Bebele ei din burtică. Am făcut asta pentru că știu că asta își dorește cel mai mult: să comunice cu el. Să-i îi vorbească și...

„Sunt cele mai dure măsuri din ultimele decenii!” O nouă ordonanță militară

„Sunt cele mai dure măsuri din ultimele decenii!” O nouă ordonanță militară

Declarațiile ministrului de Interne Marcel Vela: „Sunt măsuri dure, poate cele mai dure pe care le-a avut România ultimelor zeci de ani. Este dureros momentul prin care trecem. E greu să ți se îngrădească unele drepturi și ca libertatea să depindă de o declarație. Dar, dacă nu le respectăm, putem ajunge la adevărate tragedii.” Ce prevede Ordonanța Militară 4 Declarația ministrului Marcel Vela: „Am clarificat cu privire la circulația persoanelor peste 65 de ani un interval orar în care își pot rezolva probleme de natură medicală: tratamente oncologice, dializă, deplasare cu mijloacele proprii sau ale familiilor, transport sanitar speciale, în...

„Am născut în vremea pandemiei! Nimic nu mă mai sperie de-acum!” Cele mai puternice mămici

„Am născut în vremea pandemiei! Nimic nu mă mai sperie de-acum!” Cele mai puternice mămici

„Ce lume e asta în care te aduc eu pe tine, puiul meu?”. Ne punem întrebarea asta de o sută de ori oe zi și când suntem gravide în vremuri obișnuite, când ne pregătim devenim mame într-o lume pe care avem senzația că o cunoaștem și o înțelegem. Acum, când lumea arată ca-n filme distopice, când nu se e când și cum se va sfârși pandemia, ne întrebăm și mai des. Și mai profund. Dar, atunci când toate acestea se vor termina – și se vor termina, negreșit! – voi veți fi femeile care erați gravide în vremea pandemiei, femeile...

Gata, mămici, e oficial! Se amână plata ratelor la bănci. Pentru cât timp, condiții și pași de urmat

Gata, mămici, e oficial! Se amână plata ratelor la bănci. Pentru cât timp, condiții și pași de urmat

Amânarea ratelor bancare pentru o perioadă de cel mult 9 luni a fost aprobată prin ordonanță de urgență. Ordonanța, care a fost deja publicată, prevede o serie de condiții. Mai întâi, amânarea e valabilă pentru oricine – persoane fizice, și firme. Ministrul Finanțelor a anunțat că ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului pentru o perioadă de până la nouă luni, dar nu mai mult de 31.12 2020. Această perioadă de nouă luni se va adăuga însă la perioada pentru care a fost contractat creditul. E vorba despre firme sau persoane care au fost afectate de măsurile luate...

Mamă singură în vremea pandemiei: „Ori înnebunesc, ori capăt superputeri. A, stai, varianta 1 iese din calcul!”

Mamă singură în vremea pandemiei: „Ori înnebunesc, ori capăt superputeri. A, stai, varianta 1 iese din calcul!”

Copiii mei sunt mari… Vorbim des (parcă mai des ca niciodată de când au crescut), am și mai des griji pentru ei, dar sunt mari. Cumva, sunt norocoasă. Vorbesc cu prietene de-ale mele care au copii mici și iar îmi vine să spun: cumva, sunt norocoasă! Ai mei sunt mari, sunt adulți, înțeleg ce se întâmplă, au mecanisme de adaptare… Dar, mai ales, înțeleg! Am vreo două prietene care au copii mici. Una are doi. Alta are trei. Mai am una cu un bebe mic, mic, mic de tot. Cum am ajuns cu fetele la… „CoronaSucks” Vorbim zilnic despre toate...

Mămici, veste bună: plata ratelor la bănci se amână până la 9 luni!

Mămici, veste bună: plata ratelor la bănci se amână până la 9 luni!

Mămici, cu siguranță aveți mai multe griji ca niciodată până acum: copiii nu merg la școală, joburile sunt în pericol sau poate, din păcate, pentru unele dintre voi nici nu mai sunt. Cheltuielile, în schimb, rămân. Inclusiv ratele la bănci! Președintele Klaus Iohannis a anunțat, cu câteva minute în urmă, mai multe măsuri luate de Guvern din cauza crizei coronavirusului, care a paralizat toată țara. „Guvernul va da mâine o Ordonanță de Urgență pentru amânarea plății ratalor la bancă pentru persoane fizice și pentru firme. Plata ratelor se poate amâna cu până la 9 luni. Suntem convinși că, până atunci,...

WOW! Prințul Charles al Marii Britanii are COVID-19

WOW! Prințul Charles al Marii Britanii are COVID-19

Prințul Charles a fost testat, iar rezultatul este pozitiv: este infectat cu noul coronavirus, care provoacă boala COVID-19, scrie Sky News. Clarence House a confirmat că prinșul Charles, în vârstă de 71 de ani, a fost diagnosticat cu COVID-19. Confirmarea a fost făcută printr-o declarație de presă dată publicității în această dimineață. Potrivit acestui comunicat, moștenitorul tronului a prezentat „simptome ușoare” ale bolii, că acum starea sa de sănătate este bună, în aceste condiții. Prințul Charles s-a autoizolat în Scoția, Ducesa de Cornwall, care a fost și ea testată de coronavirus, iar rezultatul ei e negativ. În Marea Britanie sunt...

„Puiule, afară e nebunie. Ce bine că ești la mine în burtică!” Jurnal de gravidă în vremea pandemiei. Ep.1

„Puiule, afară e nebunie. Ce bine că ești la mine în burtică!” Jurnal de gravidă în vremea pandemiei. Ep.1

Îi vorbeam mult, mult de tot de prin săptămâna 5 de sarcină. Bine, adevărul e că prima dată am vorbit cu testul de sarcină. Clasic, în baie. Am făcut pipi pe bețigașul ăla, am închis ochii, am numărat până la 75 (nu mă întrebați de ce până la 75, așa mi-a venit atunci, pe loc) și, când am văzut că-i pozitiv, am început să râd și să plâng deodată și să zic «Da, da, daaaa, o să viiiiiiii! Sunt ma-mă! Adică o să fiu… sau pot să spun deja că sunt?». Aveam vreo 49 de kile și mi se părea...

iertare, mama

Carantina TOTALĂ, noutăți: părinții și bunicii noștri au voie să iasă din casă între orele 11 și 13. Ce zboruri se anulează

Ministrul de Interne, Marcel Vela, anunță ce conține ordonanța militară care interzice, de mâine, circulașia persoanelor, cu exceplția mersului la serviciu, la cumpărături de strictă necesitate sau în situații de urgențe medicale sau personale/de familie. Ce prevede ordonanța, mai exact: Articolul 1: Se interzice circulația tuturor persoanelor cu excepțiile: deplasarea în interes profesional, asigurarea de bunuri pentru necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor domestice, asistență medicală care nu poate fi amânată, îngrijire copil, asistență persoane vârstnice, deplasări scurte pentru activitate fizică, dar sunt excluse toate activitățile de echipă, donarea de sânge, Articolul 2: Deplasarea persoanelor peste 65 de ani...

Carantina totală, noutăți: părinții și bunicii noștri VOR PUTEA, totuși, să iasă din casă, în anumite intervale orare

Carantina totală, noutăți: părinții și bunicii noștri VOR PUTEA, totuși, să iasă din casă, în anumite intervale orare

Premierul Ludovic Orban declară că primul și cel mai important obiectiv al insituirii carantinei totale este acela de a avea grijă de sănătatea semenilor noști. În ceea ce privește interdicția de a ieși din casă pentru persoanele de peste 65 de ani, primul-ministru precizează că va exista un interval orar în care părinții și bunicii noștri se vor putea deplasa. Care anume vor fi acestea, a declarat Ludovic Orban, vom afla în această seară, de la ministrul de Interne. După emiterea ordonanței militare, a mai spus premierul, se vor impune restricția de a ieși din casă între orele 06:00 și...

pandemie coronavirus romania

Carantină TOTALĂ‚ în România. Din casă poți ieși DOAR ca să mergi la serviciu sau la cumpărături. Inclusiv ziua!

Recomandările se transformă în interdicții: nu doar noaptea, ci și ziua e interzis să ieși din casă. Excepție: mersul la serviciu, la cumpărături de produse de strictă necesitate și la urgențe. Anunțurile tocmai au fost făcute de președinte. Diseară, spune președintele, măsurile vor fi cuprinse într-o ordonanță militară. Klaus Iohannis a fost, de la ora 12:00, la Palatul Controceni, într-oo ședință de urgență de evaluare și prezentare a unor eventuale noi măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. La ședință au participat președintele Klaus Iohnnis, prim-minitrul Ludovic Orban, ministrul de Interne Marcel Vela și Ministrul Sănătății, Victor Costache. Declarația președintelui Klaus...

Nașterea în vremea pandemiei: un bebeluș a venit pe lume în supermarket, între rafturile goale de hârtie igienică

Nașterea în vremea pandemiei: un bebeluș a venit pe lume în supermarket, între rafturile goale de hârtie igienică

Se întâmplă teste tot în lume în aceste zile, când oamenii dau fuga la supermarket să cumpere tot ce simt și cred că le trebuie în perioada asta pentru o vreme ceva mai îndelungată. Unii se gândesc – alții chiar se tem fie că nu vor mai putea din case din cauza pandemiei de coronavirus, fie că rafturile magazinelor se vor goli. Și sunt multe rafturi cu anume produse pe care le-am văzut și noi goale, iar frenezia cumpărării de hârtie igienică a fost (și poate că încă mai este) cumva globală. Povestea pe care v-o spun acum s-a întâmplat...

cezariana coronavirus

Se vor opera doar cezariene cu indicație absolută. Ordin pentru eliberarea spitalelor

Din cauza crizei coronaviruslui, operațiile care nu sunt urgente vor fi suspendate, iar pacienții vor externați în 48 de ore, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba, practic, despre un ordin de eliberare a tuturor spitalelor. De asemenea,după cum a declarat medicul ginecolog Ciprian Pop Began de la Spitalul Elias la Digi24, se vor opera doar cezarienele cu indicație absolută pentru o astfel de naștere. „Se vor face cezariene doar atunci când sunt recomandăi absolute, nu și la indicații relative”, a spus el. Potrivit anunțului Grupului de Comunicare Strategică, internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale...

Ce se întâmplă cu școala? Un scenariu oficial: se repetă anul. Care sunt celelalte două scenarii

Ce se întâmplă cu școala? Un scenariu oficial: se repetă anul. Care sunt celelalte două scenarii

Copiii noștri stau acasă deja de aproape două săptămâni din cauza coronavirusului. Unii reușesc să facă niște ore online, dar sunt mulți, foarte mulți în toată țara care nu au acces la internet și care nu au nici computere sau tablete. Nici în mediul urban situația nu este unitară. Așadar, o decizie privind soarta acestui an școlar va trebui luată destul de curând. Vicepremierul Raluca Turcan a cerut Ministerului Educației o analiză privind evoluția cursurilor online, în contextul coronavirusului. Ea a declarat, la RFI, că există trei scenarii în cest moment: Evaluările au loc potrivit calendarului inițial (lucru care e...

Șeful OMS: Compasiunea poate fi medicament. Aveți grijă de voi, fizic și mental. E firesc să fiți speriați de coronavirus

Șeful OMS: Compasiunea poate fi medicament. Aveți grijă de voi, fizic și mental. E firesc să fiți speriați de coronavirus

În fiecare zi sperăm să fie mai bine, în timp ce îngrijorarea persistă sau chiar crește. Când lucrurile par să scape de sub control, ajută să ne amintim ce e în puterea noastră. Ce putem face noi, cum putem noi să avem grijă de noi și de cei dragi. Șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, le transmite oamenilor sfaturile sale pentru a face față mai bine crizei declanșate de pandemia de coronavirus. O criză care a schimbat deja dramatic viețile a milioane de oameni. Sfaturile șefului OMS: În această perioadă dificilă, este important să continuăm să avem grijă...

Restricții noi de deplasare a persoanelor, la dentist mergem doar în caz de urgență și alte măsuri pentru oprirea răspândirii coronavirusului

Restricții noi de deplasare a persoanelor, la dentist mergem doar în caz de urgență și alte măsuri pentru oprirea răspândirii coronavirusului

Se suspendă activitatea în cabinete stomatologice, cu excepția urgențelor. Între orele 06.00-22.00, circulația persoanelor e limitată. Putem ieși din casă să mergem la serviciu, să îngrijim copiii / vârstnici, să ne cumpărăm alimente și medicamente. Ca să demonstrezi că mergi la serviciu, trebuie să prezinți, la un eventual control, legitimație, adeverință de serviciu sau declarație pe propria răspundere. Mall-urile se închid de mâine, de la ora 22. Intrarea străinilor și apatrizilor în România e serios restricționată. Nunți, botezuri – se pot oficia, dar nu pot participa mai mult de 8 persoane. De asemenea, preoții pot oficia slujbe în biserici, dar...

ÃŽn curând încep în România teste clinice pentru un vaccin anticoronavirus

ÃŽn curând încep în România teste clinice pentru un vaccin anticoronavirus

Secretarul de stat Nelu Tătaru a declarat azi, într-o intervenție la Digi24, că un vaccin anticoronavirus experimental va fi testat curând și în România, în baza unei colaborări cu Marea Britanie. A spus că există deja voluntari cu ajutorul cărora vor începe testele clinice la Institutul Matei Balș. Decelarația secretarului de stat vine a doua zi după una similară făcută de directorul Institutului Matei Balș, profesorul Adrian Streinu-Cercel. El spunea ieri că într-o lună ar putea fi gata toată documentația pentru a face primele evaluări. „În Statele Unite și în Marea Britanie se testează un vaccin antocoronavirus împotriva coronavirusului. Noi,...

Formidabilă veste: a treia zi la rând fără niciun caz de coronavirus local în China

Formidabilă veste: a treia zi la rând fără niciun caz de coronavirus local în China

Fiecare veste bună venită din China e o gură de aer pentru toată lumea. E o rază de speranță care spune că există o cale de a pune capăt unei epidemii devastatoare cum e epidemia de coronavirus. AFP, citată de Agerpres, scrie că ziua de azi este cea de a treia zi la rând în care China nu are de raortat niciun caz de infectare locală cu coronavirus. Cele 41 de cazuri noi sunt „importate” – cetățeni chinezi sau străini care au venit în țară cu boala COVID-19. Datele acestea raportate de autoritățile sanitare chineze reprezintă un nou record zilnic...

Când se va termina epidemia de coronavirus și viața se va întoarce la normal? Analiză BBC

Când se va termina epidemia de coronavirus și viața se va întoarce la normal? Analiză BBC

Lumea se oprește. Locuri care până acum fremătau de viață s-au transformat în orașe fantomă cu restricții masive impuse stilului nostru de viață – de la școli închise, închideri totale de comunități și până la restricții de călătorie și interzicerea întâlnirilor publice. Este un răspuns global fără precedent la o boală. Într-un editorial, corespondentul pentru sănătate și știință al BBC descrie lumea așa cum a devenit ea brus și se întreabă, la fel ca fiecare dintre noi: Dar se va încheia și ne vom putea lua viața înapoi? Iată perspectiva sa asupra situației: Ce a început, de fapt, și cât...

Un vaccin anticoronavirus va fi adus în România într-o lună (oficial român)

Un vaccin anticoronavirus va fi adus în România într-o lună (oficial român)

Un vaccin experimental anticoronavirus va fi adus în țară în aproximativ o lună, a declarat într-o intervenție telefonică la Antena 3 directorul Intitutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, profesorul Adrian Streinu-Cercel. Este vorba despre un vaccin anti-COVID-19 făcut în Marea Britanie, iar vaccinul ar urma să fie testat pe grupe.Profesorul Adrian Streinu-Cercel a declarat că, din momentul în care s-a ratifictat protocolul știinșific de cercetare, pasul următor este avizarea la Agenția Națională a Medicamentului din România. Declarația profesorului Streinu-Cercel privind vaccinul anticoronavirus „În Statele Unite și în Marea Britanie se testează un vaccin împotriva coronaviruslui. Noi, cei de la...

Industria farmaceutică promite un vaccin anti-COVID în 16-18 luni. „Va fi pentru toți oamenii din lume care au nevoie”

Industria farmaceutică promite un vaccin anti-COVID în 16-18 luni. „Va fi pentru toți oamenii din lume care au nevoie”

O mobilizare și o cursă contracronometru fără precedent sunt în plină desfășurare în industria farmaceutică, în încercarea de a găsi cât mai repede o soluție la criza globală fără precedent pe care o provoacă noul coronavirus. Laboratoare universitare și producători din toată lumea fac deja teste clinice pentru a găsit cea mai eficientă armă împotriva COVID-19, boala care a schimbat, brusc, felul în care funcținează omenirea. AFP scrie că multinaționalele din industria farma și-au luat angajamentul să livreze un vaccin într-un an, un an și jumătate. „Vaccinul anti-COVID-19 va fi pus la dispoziție oriunde în lume și va fi accesibil...

Excelent! A doua zi la rând fără niciun caz local nou de COVID-19 în China

Excelent! A doua zi la rând fără niciun caz local nou de COVID-19 în China

Fiecare veste bună, oricât de mică ar fi, are o putere uriașă în aceste zile complicate. Așadar, ne bucurăm de fiecare veste bună pe care putem să o dăm. Acum, vestea bună e asta: pentru a doua zi consecutiv, China raportează că nu a înregistrat niciun caz nou de infectare locală cu noul coronavirus, după cum scrie AFP. De când a izbucnit epidemia de coronavirus din China – epidemie care, între timp, s-a transformat în pandemie – în această țară s-au ănregistrat aproximativ 81.000 de cazuri de boală. Acum, după două luni, în China mai aproximativ 7000 de bolnavi de...

„Există o cale să oprim coronavirusul!” Cea mai puternică armă despre care vorbește un epidemiolog care a lucrat 25 de ani în controlul epidemiilor

„Există o cale să oprim coronavirusul!” Cea mai puternică armă despre care vorbește un epidemiolog care a lucrat 25 de ani în controlul epidemiilor

Dr. Kamali Lokuge este medic și epidemiolog și, în ultimii 25 de ani, a fost implicat activ în controlul unui epidemii de mare risc, așa cu ar fi Ebola, febra Lassa și gripa aviară. Este primul medic care, potrivit New York Times, 2014 a tras semnalul de alarmă cu privire la iminența izbucnirii epidemiei de Ebola în Africa. Avertismentele lui au avut un rol decisiv în gestionarea crizei. Acum, într-un editorial publicat de The Guardian, dr. Kamali Lokuge vorbește despre cum anume putem să oprim coronavirusul. Iată ce spune el: Cum ar putea fi oprită răspândirea coronavirusului „Acum, Australia și...

Ce e noul coronavirus? Există tratament pentru COVID-19? Cât de periculos e totul? Care e rata mortalității? Scurt ghid esențial

Ce e noul coronavirus? Există tratament pentru COVID-19? Cât de periculos e totul? Care e rata mortalității? Scurt ghid esențial

Sunt sute de informații despre coronavirus și COVID-19 pe care le afli în fiecare zi. Unele te ajută să înțelegi cumva mai bine ce se întâmplă, altele te sperie în plus – și, oricum, probabil ești destul de speriată deja, fiecare îngrijorare suplimentară nu te ajuta la și cu nimic. Așa că am încercat să punem cap la cap marile întrebări și răspunsurile clare pe care le putem da până acum. Ce știm până acum despre noul coronavirus? Virusul care provoacă boala COVID-19 face parte din familia coronavirusurilor. Este un virus care s-a transmis de la animal la om la...

Carantina Coronavirus aduce lebede și delfini în apele canalelor din Veneția – VIDEO

Carantina Coronavirus aduce lebede și delfini în apele canalelor din Veneția – VIDEO

După izolarea oamenilor în case din cauza epidemiei agresive de coronavirus din Italia, gondolele au dispărut de pe canalele Veneției. Dar… s-au întors lebedele și delfinii în apele care sunt acum mai curate ca niciodată. Sunt imagini care i-au făcut pe oameni din lumea întreagă să zâmbească într-un moment de prea multe încruntări. Să zâmbească, dar și să se gândească la forța impactului pe care oamenii îl au asupra mediului. În ultimele zile, locuitorii din Veneția au publicat pe rețele sociale sute de fotografii și înregistrări video ale apelor ireal de curate pe care se plimbă lebede, în care înaotă...

Niciun caz intern de coronavirus în China în ultimele 24h. Asta chiar poate schimba ceva!

Niciun caz intern de coronavirus în China în ultimele 24h. Asta chiar poate schimba ceva!

Pentru prima dată de la izbucnirea epidemiei de coronavirus – epidemie care, între timp, s-a transformat în pandemie – China anunță că nu a înregistrat niciun caz nou de infectare locală față de ziua precedentă. cazurile noi de COVID-19 sunt puține – în număr de 34 și – și au fost înregistrate la persoane care au venit în China în aceste zile din alte colțuri ale lumii. The New York Times scrie că este o realitate care ar putea reprezenta un veritabil moment de cotitură în lupta cu pandemia de coronovirus, un eveniment dramatic și global care a schimbat deja...

Moment emoționant între o tânără și bunicul ei în carantină din cauza coronavirusului

Moment emoționant între o tânără și bunicul ei în carantină din cauza coronavirusului

Măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus sunt tot mai radicale peste tot în lume. Așa-numita distanțare socială nu e ușor de trăit. Ne trebuie, ca oameni, să ne întâlnim cu alți oameni. Să vorbim cu ei, să îi privim în ochi, să îi îmbrățișăm. Ne trebuie mai ales să ne întâlnim cu oamenii pe care îi iubim. Și, pe cât de mare e nevoia de interacțiune umană, pe-atât de mare este și puterea de a găsi soluții care să nu pună pe nimeni în pericol și care să ne pună, totuși, în legătură cu cei dragi. Aici este povestea...

Un soț infidel a plecat cu amanta în Italia și s-a întors cu coronavirus

Un soț infidel a plecat cu amanta în Italia și s-a întors cu coronavirus

Soțul infidel este acum, după cum relatează presa britanică, în faza de panică după ce afacerea sa amoroasă și secretă s-a sfârșit cu un test pozitiv de COVID-19. Acasă a spus că pleacă într-o călătorie de afaceri, de fapt era într-o escapadă în Italia cu iubita, scrie NYPost. Pacientul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, are până în 40 de ani, o slujbă bună și i-a spus soției că trebuie să plece câteva zile în țară. Pff, desigur, tromboneală: era cu iubita ăn Italia. Și probabil că nimeni nu ar fi aflat nimic dacă, la scurtă vreme după întoarcere,...

Cea mai bună veste de azi: tratamentul pentru COVID-19 folosit cu succes de japonezi

Cea mai bună veste de azi: tratamentul pentru COVID-19 folosit cu succes de japonezi

Un medicament folosit în Japonia pentru tratarea noilor tulpini de gripă pare să fie eficient la tratarea pacienților de COVID-19. Este vorba de favipiravir, dezvoltat de compania japoneză Fujifilm Toyama Chemicals. Este un anunț făcut de presa chineză și preluat de publicația The Guardian. Zhang Xinmin, un oficial al ministerului științei și tehnologiei din China, a declarat că favipiravir a dus la rezultate încurajatoare în studiile clinice la Wuhan și Shenzhen, studii care au implicat 340 de pacienți. „Are un grad ridicat de siguranță și este clar eficient în tratament”, le-a spus Zhang jurnaliștilor. De asemenea, potrivit radioului public din...

Tot ce știm (până acum) despre naștere în timpul pandemiei de COVID-19

Tot ce știm (până acum) despre naștere în timpul pandemiei de COVID-19

Mămici, cu siguranță aveți întrebări – multe întrebări acum, când toată lumea vorbește și e îngrijorată de COVID-19, boala pe care o provoacă noul coronavirus. Suntem îngrijorați pentru binele nostru, al tuturor, pentru binele fiecăruia și, mai ales, ne gândim la binele copiilor noștri – cei care șopăie acum prin case sau care sunt pe drum, în burtici de mămici. Ești bombardată de informații, știri, păreri și, probabil, devine insuportabil când toate se rostogolesc și se amestecă în mintea ta. Hai să vedem cam ce știm până acum cât mai clar și corect cu putință despre naștere în timpul pandemiei...

Gravidă, mamă a 3 copii și linia întâi în lupta cu noul coronavirus. O confesiune tulburătoare

Gravidă, mamă a 3 copii și linia întâi în lupta cu noul coronavirus. O confesiune tulburătoare

„Azi am fost de serviciu la urgențe, însărcinată în 22 de săptămâni, temâdu-mă pentru viața mea și a bebelușului meu. Am depus jurământul că voi ajuta și proteja, așa cum au făcu mulți, mulți alții, dar să știți că nu-i ușor pentru niciunul dintre noi”, scrie pe contul ei de Instagram americanca Lynzy Coughlin, care e asistentă medicală și blogeriță. Iată ce scrie Lynzy despre experiența ei profesională cu noul coronavirus, o confesiune tulburătoare: „Realitatea COVID este peste tot aici. Încă mai avem teste, un număr limitat de teste, dar sunt atât de mulși pacienți care prezintă simptome și mulți...

Când ar putea fi gata vaccinul împotriva COVID-19, boala provocată de noul coronavirus

Când ar putea fi gata vaccinul împotriva COVID-19, boala provocată de noul coronavirus

Institute naționale, companii farmaceutice și laboratoare din toată lumea sunt într-o adevărată cursă contracronometru pentru dezvoltarea unor tratamente și vaccinuri împotriva bolii COVID-19 care se răspândește cu repeziciune. În trei țări din lume sunt în stadii relativ avansate cercetări și teste pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva bolii din cauza căreia Organizația Mondială s Sănătății a declarat pandemie. În Statele Unite a început deja testarea pe oameni a unui vaccin. Associated Pres scrie că la Institutul de Cercetare Kaiser Permanente din Seatle, cercetătorii au început un studiu pentru un vaccin antiCOVID-19, studiu aflat în fază avansată. Vaccinul împotriva noului coronavirus pe...

Un anticorp capabil să neutralizeze coronavirusul, descoperit de cercetătorii belgieni

Un anticorp capabil să neutralizeze coronavirusul, descoperit de cercetătorii belgieni

Institutul Flamand de Cercetări Biotehnologice (VIB) anunță, printr-un comunicat, că oamenii de știință de la Laboratorul Xavier Saelens au descoperit un anticorp care poate neutraliza noul coronavirus (SATS-COv2). Este vorba despre coronavirusul care provoacă boala COVID-19. Cercetătorii vorbesc despre un „anticorp unic” ce poate oferi o protecție imediată, chiar dacă este vorba despre o protecție de mai scurtă durată decât aceea pe care o oferă un vaccin. Totuși, spun aceiași savanți, înainte de lansarea pe piață, mai este nevoie de o serie de analize care să confirme rezultatele obținute până acum. Cel mai mare beneficiu al acestei descoperiri este acela...

Nu vă speriați, mămici! Ce e, de fapt, starea de urgență și de ce e un lucru bun

Nu vă speriați, mămici! Ce e, de fapt, starea de urgență și de ce e un lucru bun

Mai întâi, faptele: lumea întreagă se confruntă, acum, cu ceea ce se numește o pandemie. Adică o epidemie care se întinde pe un teritoriun foarte mare, care cuprinde mai multe țări și/sau continente. Lucru care s-a întâmplat cu COVID-19 – care este boala pe care o provoacă așa-numitul coronavirus nou. Starea de pandemie de COVID-19 a fost declarată, zilele trecute, de către Organizația Mondială a Sănătății. după ce noul coronavirus a infectat mai mult de 130.000 de oameni și a fpcut câteva mii de victime. Prin declararea pandemiei, OMS vine, practic, în ajutorul țărilor și guvernelor, pentru ca fiecare să...

Teama de coronavirus. Ce poți face ca să mai scapi de frica pe care o simți

Teama de coronavirus. Ce poți face ca să mai scapi de frica pe care o simți

Peste tot auzi despre coronavirus: Încă un caz confirmat.. Încă unul.. Alte două teste pozitive… Stați acasă… Spălați-vă pe mâini… Copiii nu mai merg la școală… Teatrele s-au închis… Oamenii golesc magazinele… Carntină… Păstrați distanța de un metru jumate… Ne pregătitm de scenariul 3 de epidemie… Izolare… E posibilă starea de alertă națională… Tot mai multe granițe se închid… Am mai putea continua lista, pentru că informațiile și temerile plutesc în aer în aceste zile care sunt cu totul diferite de tot ce am trăit noi până acum. Pericolul coronavirus e real, pandemia a fost declarată și, probabil că de...

Coronavirus. Sunt gravidă, ar trebui să mă autoizolez? Ce înseamnă, de fapt, autoizolarea

Coronavirus. Sunt gravidă, ar trebui să mă autoizolez? Ce înseamnă, de fapt, autoizolarea

Autoizolarea este recomandarea pe care o auzim tot mai des și pe care, probabil, o vom auzi și mai mult, pe măsură ce numărul oamenilor infectați cu noul coronavirus va crește. Este și cea mai logică măsură de precauție pe care o putem lua: cu cât restrângem mai mult aria de interacțiune cu alte persoane, cu cât scade numărul oamenilor cu care interacționăm, cu-atât scade și riscul de infectare. Așadar, ce ar trebui să știm despre autoizolare și cum anume ne autoizolăm? Autoizolarea presupune, practic, să ne rupem de restul lumii. Știu, sună cam rău și, acum o săptămână –...

Sarcina și noul coronavirus. Ce sfaturi au experții pentru viitoarele mămici

Sarcina și noul coronavirus. Ce sfaturi au experții pentru viitoarele mămici

Pandemia de coronavirus îngrijorează pe oricine, dar e fără îndoială că îngrijorarea și temerile unei gravide pot fi de cel puțin două ori mai mari. Mai întâi, veștile bune: din toate datele centralizate până acum, femeile și copiii par să fie categorii mai puțin expuse formelor extrem de severii ale COVID-19, boala pe care o provoacă noul coronavirus. Este ceea ce reiese din analiza datelor puse la dispoziție de Centrul Național pentru Controlul Bolilor din China și sintetizate de BBC. Din 44.000 de oameni infectați, 2,8% dintre bărbați au murit. Procentul femeilor cărora boala le-a fost fatală este mai mic,...

#coronavirus. Recunosc, uneori simt un fior de teamă. Cum să fac să nu le transmit asta și copiilor?

#coronavirus. Recunosc, uneori simt un fior de teamă. Cum să fac să nu le transmit asta și copiilor?

Coronavirus. Cred că ăst e cel mai lung cuvânt pe care l-am rostit – măcar în cap – de 10 ori pe minut. Am citit despre noul coronavirus de mi s-a tocit retina. Am citit acolo unde am încredere, am blocat toată nebunia de alerte anonime și false și tonele de meme-uri panicarde care-mi veneau pe whatsapp. Cred că-s un om destul de calm și rațional – sau măcar așa am devenit după tot felul de întâmplări la limită din viață. Știu că nu-i nimic în glumă, dar nici nu vreau să dau apă la moară temerii ăleia care e...

Orice mamă ajunge la epuizare. Și mesajul e pentru orice mamă

Orice mamă ajunge la epuizare. Și mesajul e pentru orice mamă

Să fii părinte e, pentru cine își dorește asta, una dintre cele mai mari bucurii cu putință. Este o experiență unică, extraordinară, complexă. Cu tot cu momentele ei când devine o experiență copleșitoare. Pentru că, la un moment dat, orice mamă ajunge la epuizare. Și mesajul e pentru orice mamă Să fii părinte e ca și cum ai fi veșnic într-un rollercoaster… … și nu este întotdeauna foarte atât de ușor să faci față. Pentru că, la urma urmelor, să fii părinte e o experiență cu suișuiri și coborâșuri. Din rollercoasterul ăsta nu prea poți să te dai jos. Bethany...

cand se naste un copil trei oameni se nasc

Miracole există! Poate că nu ni se întâmplă tuturor, dar sigur ne apar în preajmă

Există statistici care spun că infertilitatea afectează 30% dintre femeile din România. 30%! Adică trei femei din zece! E enorm! Gândește-te câte din metroul aglomorat cu care te întorci seara acasă, de la serviciu…. Sau câte din fetele vesele de pe plajă vor ajunge, într-o zi, în momentul în care își doresc copii și vor descoperi că nu le este deloc ușor să devină mame. Viața nu se întâmplă mereu exact cum îți dorești Uneori, pare să n-aibă niciun sens: lucruri care, de regulă, se întâmplă firesc oricui din jurul tău, pentru tine sunt imposibile.  Pare că ție ți-e interzis...

Mamă sunt pentru totdeauna fiica ta ești pentru totdeauna prietena mea

„Mamă, sunt pentru totdeauna fiica ta, ești pentru totdeauna prietena mea!”

Orice-ai crede ori spera, asta e: într-o zi, copilul tău își ia zborul. Simți asta, probabil, din ziua în care se naște. Știi dintotdeauna că rostul tău e să ii dai cele mai bune aripi și să aștepți momentul în care sunt atât de puternice încât poate să zboare oricât de sus, oriunde ar vrea. Aici, e povestea unui astfel de zbor. Înainte să plece, fiica a scris: Mamă, sunt pentru totdeauna fiica ta, ești pentru totdeauna prietena mea!” Știi că ai făcut tot ce ți-a stat în putință. Dar nu știi niciodată dacă a fost de-ajuns Te pregătești toată viața...

Imaginea care arată legătura magnifică dintre o mamă și bebelușul ei

Imaginea care arată legătura magnifică dintre o mamă și bebelușul ei

E, probabil, cea mai puternică legătură care se poate naște între două ființe omenești. Pe cât de puternică, pe atât de complexă. Iar aceasta este imaginea care arată legătura magnifică dintre o mamă și bebelușul ei. Este o legătură pe care o simți, o știi, o înțelegi Pe femeie, maternitatea o schimbă cu totul și pentru totdeauna. O schimbă fizic, psihic și emoțional. Și schimbările sunt inimaginabil de multe, de diferite, de profunde. Când devine mamă, o femeie are parte de un fel de resetare a minții. La propriu! Microuniversul i se schimbă, prioritățile i se schimbă, interesele i se schimbă....

ești cea mai bună mamă

Ești cea mai bună mamă. Știi?

Nu cred că ai cum să nu te îndoiești de tine, să nu te întrebi dacă ești o mamă bună. În vreme ce îți dorești mereu să fii cât mai bună, cea mai bună mamă pentru copilul tău. Mai obosești, mai pierzi din răbdare… Mai iei o gură de cafea și te mai uiți o dată  pe fereastră. Te-ai trezit mai devreme ca de obicei și răgazul ăsta nebănuit lasă loc gândurilor să se frichinească prin cap la ora la care, de obicei, mai moțăiau puțin. De câteva zile, copilul pare trist. Îl tot întrebi dacă îl supăra ceva, el spune...

Mama, leușteanul aude cum tai tu castravetele felii, felii?

„Mama, leușteanul aude cum tai tu castravetele felii, felii?”

Într-o zi, fiică-mea mă ajuta prin bucatarie și mă înnebunea cu întrebari despre sentimentele legumelor”. Se fâțâia de colo pâna colo și mă năucea. Mama, mama, mama, leușteanul aude cum tai tu castravetele felii, felii?” Ziua în care m-am mirat ca pe vremuri Nu cred că îmi ajungea până la brâu când se foia pe lânga mine prin bucatarie, trăncanea întruna și, desigur, se oferea să mă ajute fix la treburile la care ai nevoie de ustensile periculoase, gen cuțitul ăla mic și bun. Cu chiu, cu vai, am convins-o că nimeni nu spală roșiile ca ea, așa că am ținut-o...