in

Oaia Curcubeu a înțeles ceva foarte, foarte important

Episodul 4

oaia curcubeu si surioara ei albisoara

Albișoara este, practic, ca și sora ei. Așa a gândit, așa a simțit întotdeauna. Erau prietene de când au rostit primul behăit. Amândouă au învățat să silabisească limba oilor. Tot amândouă au mirosit primele fire de iarbă, au pândit primul răsărit și s-au oglindit, pentru prima dată, într-un ochi limpede de baltă.

Aaaa, să nu uit, amândouă au fugărit primul fluture pe care l-au văzut viața lor. Fugeau după el pe pajiște și râdeau și sperau să îl ajungă din urmă și să îl roage să le spuna și lor cum e să zbori și să dansezi pe flori.

Oaia Curcubeu și Albișoara simțeau nevoia să își povestească, împartă și împărtașeasca tot, tot, absolut tot

Se născuseră la o zi depărtare una de cealaltă. Mamele lor erau, la rându-le, prietene foarte, foarte bune. Dar nu chiar așa, ca surorile. Probabil fiindcă se facuseră mari, în lumea adulților e posibil ca lucrurile să fie ușor diferite…

Oricum, ne întoarcem la cele mici. Ca să explic și mai bine: în fiecare dimineață, după ce se trezea, Oaia Curcubeu simțea nevoia să îi povestească Albișoarei tot ce a visat peste noapte. Și Albișoara la fel. Bine, mai întâi și mai întâi se spalau pe ochi și pe dinți.

Dar își povesteau visele una alteia înainte să ia prima îmbucătură din micul dejun. De cate ori mânca o prăijitura, un jeleu, o felie de cozonac sau te miri ce altă bunătate, Albișoara păstra jumatate pentru Oaia Curcubeu. Îsi împrumutau una alteia cu mare bucurie tot felul de lucruri. De fapt, niciuna nu zicea “asta e a mea!”, toate erau “ale lor”, de la fundițe de prins blănița și până la cărticele și sosete colorate (Da, și oițele poartă șosete colorate. Foarte colorate! Ce, n-ați știut?)

Nu și-ar fi imaginat că s-ar putea certa vreodată. Nici ele, nici vreo altă făptură care le cunoștea. “Surorile nu se ceartă niciodată!” – așa i-au răspuns într-un glas unei rândunele care le întrebase dacă a existat la viața lor vreun motiv de supărare între ele.

Cearta a izbucnit ca un vulcan furios. Oaia Curcubeu tuna, Albișoara fulgera

Ieri dimineață, însă, s-au pomenit că se răstesc una la cealaltă. Mamele lor le rugaseră să facă două lucruri: să adune un coș mare de trifoi pentru o supă cremă de primavara (avea mama Albișorei o rețetă extraordinară) și, apoi, să culeagă multe, multe flori de câmpie, ca să înfrumusețeze intrarea la casă.

Ca din nimic, au început să se certe pe cine, ce face. Ba ca “Eu mă ocup de trifoi, tu de flori”, ba că invers.

Într-o clipă, cearta a izbucnit ca vulcanul. În altă clipă, s-au întors una cu spatele la cealaltă și fiecare a luat-o aiurea pe drum, dar în sens opus. Și fiecare a continuat să se certe cu cealaltă în mintea ei.

Oaia Curcubeu ajunsese în apropiere de pădure tot încarcată de supărare. Boscorodea și mergea când a auzit vocea Bufniței, care a rostit de pe cranga patru cu mesteacăn:

– Ce ai patit, frumușico? Nu cred că te-am văzut niciodată atâta de mohorâtă! (de fapt, Oaia Curcubeu mai fusese supărată, dar asta e altă poveste!)

– M-am certat cu Albișoara, a zis Oaia Curcubeu dintr-o suflare. Apoi, a început să îi povestească Bufniței toata tărășenia.

Bufnița a tăcut, a facut de câteva ori mișcarea aia a ei ciudată din cap, a pufnit și a rostit:

– Ce îmi spui tu mie aici e un șirag de prostioare. Cum adică să vă certați voi două de la așa ceva? Păi nu puteați să mergeți amandouă și după trifoi, și după flori? Impărțeați frumos două treburi foarte ușoare și chiar plăcute. Că să nu mai spun că vă și distrați în timp ce trebăluiați!

Se întâmpla deseori să nu reușești să vezi singură ceva care e foarte, foarte clar și foarte… sub nasul tău de Oaie Curcubeu

Deodată, Oaia Curcubeu si-a dat seama că Bufnita chiar avea foarte mare dreptate. Păi, ce, nu culesese ea împreună cu Albisoara și flori, si trifoi? Și, în timp ce făceau asta, cântau, dansau, râdeau, făceau planuri și iar râdeau. Ba chiar aveau vreme să își facă și prieteni noi…

I-a mulțumit repezit Bufniței pentru înțelepciune, apoi a luat-o la fugă spre casă. Gândurile se ciocneau năprasnic în mintea ei:  “Câtă dreptate are Bufnița… Ce de prostii am zis în cearta mea cu Albișoara… Și, mai ales, cum să mă cert cu Albișoara dintr-un asemenea motiv? De fapt, cum sa mă cert cu Albișoara? Cum? Cum?…”

Cum fugea ea bezmetică, de după un ienupăr mare a aparut Albișoara. Era cât pe ce să se ciocnească. Albișoara a deschis prima gura:

– Îmi pare rău, rău, rău de tot! M-am întâlnit cu Iepurele Gras și m-a întrebat de ce sunt supărată… I-am zis că ne-am certat.. A dat din mustățile alea lungi, și-a rotit ochii mari și roșii și s-a mirat zece minute neîntrerupt… Mi-am dat seama că are dreptate. Cum să ne certăm așa, prostește.. și, de fapt, cum sa ne certam?

S-au luat în brațe, și-au cerut scuze și au luat-o amândouă la picior. Aveau de recuperat.. Aveau și treaba și pierduseră deja destul de multă vreme cu ceartă lor prostească.

La sfârșitul zilei, și-au dat seama de doua lucruri. Primul e că, deseori, certurile pornesc fix anapoda, din mai nimic. Și că, dacă ai trage puțin aer în piept, nici nu ai mai ajunge la ceartă. Iar al doilea lucru important este următorul: surorile se împaca. Repede, repede! Mereu, mereu! După care râd împreună de cearta lor caraghioasă.

Comentarii Facebook
oaia curcubeu s-a suparat si harciogul

Oaia Curcubeu a vrut să fie de folos. I-a ieșit fix pe dos

oaia curcubeu si porcul spinos

Oaia Curcubeu și Porcul Spinos