in

LoveLove CuteCute CRYCRY

Când pierzi un copil, simți cum mori

Am avut nevoie de niște ani ca să pot vorbi despre ea cum vorbesc acum

sarcină pierdută
Când pierzi un copil, simți cum mori

Pierdusem nici nu mai știu câte sarcini. Acum, părea că va fi bine. Mi-au zis: “Stai liniștită, ești în luna a opta, nu are ce să se mai întâmple”. Dar a avut ce să se întâmple. Și nu cred că doar pentru mine, cred că pentru oricine trăiește asta e așa și nicicum altcumva: când pierzi un copil, simți cum mori. Cel puțin o vreme.

Te uiți în oglindă și vezi cum te stingi. Până într-o zi….

Eram tânară și mi se mai întâmplase deja. Nimeni nu știa, nu se pricepea să îmi spuna DE CE. De ce sarcinile mele se duc, una dupa alta. Dar eram tânară și nu mă lăsam bătută ușor. S-a întâmplat din nou. Din nou am pierdut  o sarcină. M-am vindecat din nou. Apoi am rămas iar însărcinată.

A trecut o lună cu bine. Au trecut două… Printr-a treia, au început să apară mici probleme. Dar, de data asta, păreau mici. Și a trecut și a treia luna cu bine. Dintr-a patra, am început să sper tot mai mult, să mă tem tot mai puțin.

Când pierzi un copil, simți cum mori
„Pierdusem atât de multe sarcini, încât un nou test pozitiv nu mai aducea bucurie, ci o spaimă cumplită: oare ce se mai întâmplă acum?”

Cred că devenisem că orice altă viitoare mamică: îmi mângâiam burtica (și, mai apoi, burtoiul), îi vorbeam, plângeam la filme siropoase cu tineri care se îndrăgostesc și îmi imaginam cum o să se îndrăgostească ea. Prin luna a șasea, am fost ciudată rău: erau europenele de fotbal și turbam dacă pierdeam un meci.. După grupe, țineam pătimaș cu olandezii, mă durea capul rău de tot la o pasă proastă și mi se chircea stomacul la o ratare. Mă gândeam atunci că, la naiba, din cauza mea o să fie băiețoasă.

Simți atât de clar! Oricât ar încerca oricine să te liniștească, știi când ceva nu e în regulă cu copilul tău

Stăteam deja acasă de ceva vreme… Adică sarcina era destul de bine, dar trebuia să stau cât mai mult în pat. De prin luna a șaptea, am devenit sigură că, de data asta, chiar voi ajunge să îmi țin copilul în brațe. Am primit cu drag și păpușa pe care o prietenă mi-a făcut-o cadou pentru nenăscuta mea. A fost singurul dar pe care l-am acceptat pentru ea, la capitolul ăsta nu am reușit niciodată să scap de teamă… sau de superstiții, naiba mai știe.

Dar, într-o noapte, n-am putut să dorm. Simțeam ceva în neregulă… Și nu mă simțeam bine…

Când pierzi un copil, simți cum mori
„Oricât de mult ar fi încercat prietenele mele să mă linisteașcă, eu știam că se întamplă ceva rău cu fetița mea…”

Nu puteam să zic ce, dar sentimentul era îngrozitor de clar. A doua zi, au venit să stea cu mine două prietene. “Liniștește-te, ești în luna a opta, nu are ce să se mai întâmple!”. La un moment dat, cred că m-au convins că exagerez. Dar a venit a doua noapte ciudată. Se mișca… altfel. Mă simțeam… altfel.

N-am mai putut, am sunat de urgență la medic. Așa, cu îngăduință, mi-a zis să merg la spital. Perfuzii, “liniștitoare” intravenoase… În final, am adormit. M-am trezit plângând. Dormisem tun… n-o mai simțisem mișcându-se. Doppler, ecografie – amândouă mi-au dat dreptate: n-o mai simțisem mișcându-se pentru că nu se mai mișca. Nici inima nu îi mai bătea…

Câteva cuvinte spuse în șoaptă pot opri Iadul pentru câteva secunde

Partea tehnică nu prea contează: cezariană de urgență, reanimare și proaspăta mamică de lângă mine care îi spunea în șoaptă soțului ei: “Te rog mult, mult, nu te bucura prea tare, fata de alături tocmai a pierdut copilul în luna a opta!” N-am să îi uit grija, bunătatea și vocea niciodată!

Apoi, au venit lunile de chin. De furie și durere. De ce? Cel mai rău era golul din brațe. Mă trezeam noaptea și legănam păpușa primită în dar pentru ea de la prietena cea bună. Îmi închipuiam că păpușa e ea. La parter, era un magazin cu lucruri pentru copii.

Când pierzi un copil, simți cum mori
„Aveam un gol imens în brațe… voiam să îmi plimb fetița cu căruciorul, voiam să îmi strâng copilul la piept…”

Mă duceam și mângâiam hăinuțe de fetițe și mânere de cărucioare. Când mă uitam în oglindă, nu vedeam pe nimeni. Când pierzi un copil, simți cum mori. Vezi cum mori…

Ba voiam să vorbesc despre asta, ba voiam să mă lase toți în pace. Pentru totdeauna. Nu îmi amintesc dacă mâncam. Nici dacă dormeam. Oricum, noaptea aveam altă treabă: strângeam păpușa în brațe. O legănam, îi cântam, îi vorbeam, plângeam.

Era o păpușă din cârpe, cu ochi din nasturi. Era mare și frumoasă. Într-o astfel de noapte, mi-am dat brusc seama ce făceam. Parcă m-am văzut din afară, de undeva de sus, de pe lustră. Era nefiresc. Era ceva bolnav și am avut convingerea că, dacă nu mă opresc pe loc, precis am să înnebunesc. Am dăruit păpușa unei fetițe care era de luni de zile îndrăgostită de ea.

Când pierzi un copil, simți cum mori. Am simțit

Și, într-o altă noapte, când simțeam că pot să învăț să trăiesc la loc – cu tot cu golul imens din brațe și din suflet, mi-am pus cea mai puternică dorință din viața mea. Cred că am spus-o cu voce tare. Știu cum îmi suna vocea, îmi amintesc exact cuvintele: “Te rog mult, draga mea, măcar o dată aș vrea să te visez. Să te văd și să știu de la tine că ești bine!” N-am vrut să interpretez nicicum ce a urmat, dar am visat-o.

când pierzi un copil, simți cum mori
„În sfârșit, într-o noapte am visat-o…. Așa ne-am întâlnit pentru prima oară. Și așa și-a luat rămas-bun de la mine”

Un chip zâmbitor, ochi imenși și spusele ei: “Mama, chiar sunt bine, poți să te liniștești acum!”. Atunci am început să mă liniștesc. Te iubesc, mititica mea! Nu mai sunt tristă că ai plecat, sunt fericită că ai fost cu mine. Chiar și așa, puțin de tot…

Acum, când scriu, ar fi avut 18 ani. Și doi frați. Minunați!

Comentarii Facebook
Uneori, e teribil de greu să fii mamă

Uneori, e teribil de greu să fii mamă

Să nu răniți oameni, mamă!

„Să nu răniți oameni, mamă!”