in

Eram în depresie și credeam că sunt o mamă foarte rea

Depresia nu e nici răsfăț, nici invenție. E un periculos inamic care te atacă dinăuntru

Eram în depresie și credeam că sunt o mamă foarte rea

În cele mai complicate zile, tăiam multă ceapă, ca să am pe ce să dau vina daca mă prind copiii plângând. Eram sigură că mă ascund perfect, că strategiile mele sunt fără cusur. Până i-am auzit: “Mama, tu chiar crezi că noi nu vedem că ești obosită și tristă?” Dar eu eram în depresie și credeam că sunt o mamă foarte rea.

Uneori, copiii îți aduc aminte ceva ce tu i-ai învățat tu cândva

A fost, probabil, una dintre cele mai grele perioade. Și cred că toată lumea trece prin astfel de perioade. Mă simțeam dimineața obosită, la prânz copleșită, iar seara simțeam cum rânjește la mine disperarea. Nu pot să vorbesc acum despre motive, acum zic despre efect.

Nu e mereu simplu. Uneori pare că totul se împrăștie aiurea în mii de bucăți, începând cu tine

De câte ori parcam mașina, puneam capul pe volan și plângeam. Apoi, mă uitam în oglindă, mă dischiseam, ieșeam și porneam la treabă. Plângeam ÎNAINTE de a ajunge la serviciu, să nu mă vadă colegii. Plângeam ÎNAINTE să intru în casa, să nu mă vadă copiii!

De copii m-am ascuns cel mai mult. Mă ascundeam în baie, în bucătărie, în camera mea unde nu îi lăsam să intre pe motiv că aș fi avut de făcut curățenie.

Nici nu mai țineam minte de când nu mai avuseserăm serile noastre de hlizeală. În loc să vorbesc, să povestesc și să mă prostesc cu ei, făceam ciorbă, ca să pot tăia ceapă și să dau vina pe ea pentru lacrimi, în caz că mă prind.

Eram în depresie și credeam că sunt o mamă foarte rea
Cred că a fost cea mai cruntă depresie de când sunt eu mamă

Plângeam pe furiș, fiindcă eram în depresie și credeam că sunt o mamă foarte rea

Iar lor le spuneam că le-am pregătit o surpriză: “În seara asta, aveți voie la desene jumătate de oră în plus. Și aveți voie și cu ronțăieli la televizor!”. Mă pupau și păreau că se bucura enorm de răsfăț. Eram convinsă că îmi iese de fiecare dată.

Credeam că nu mă văd, că nu mă simt, că nu își dau seama de nimic din tristețea aia prin care bâjbâiam ca nebuna. Și, în același timp, mă simțeam o mamă rea. Fiindcă nu mă mai joc atât de mult cu ei, fiindcă nu mai râd atât de mult cu ei, fiindcă mă ascund de ei, fiindcă nu le mai fac bunătăți, fiindcă…

Poți să încerci să îți păcălești copiii, să îți ascunzi de ei tristețea. Dar asta nu înseamnă că îți și iese

Într-o seară, când mă spălam pe dinți de un sfert de oră, când mă uitam în oglindă și nu știam pe cine văd, i-am simțit cum șușotesc la ușă. Apoi, i-am simți cum își fac curaj să intre. Aveau cele mai serioase fețe pe care le-am văzut vreodată. S-au așezat unul lângă altul pe marginea căzii, și-au dat coate care să deschidă gura primul.

Unul dintre copii a prins curaj: “Mama, tu crezi că nu vedem că ești obosită? Chiar trebuie să dormi mai mult! Cred că uneori îți vine și să plângi de oboseală!” Imediat, soră-sa i-a luat vorba din zbor: ”Și cred că mai plângi și de tristețe și te ascunzi de noi. Și nu-i corect, tu ne-ai zis că e firesc să fii și vesel, și trist. Când plângi pe furiș, parcă ai secrete. Și tot tu ai zis că noi nu avem secrete! Dacă eu m-aș ascunde de tine când plâng, ți-ar plăcea?”

Eram în depresie și credeam că sunt o mamă foarte rea
Într-o zi, copiii mei mi-au amintit tot ce eu le spusesem cândva

Le spusesem de mii de ori că în viață ești și vesel, și trist și că nu o să avem niciodată secrete. Cel puțin, nu secrete de-alea mari, importante. Le-am spus fiindcă așa credeam, dar uitasem. Mi-au adus aminte.

 

Comentarii Facebook
Mama, leușteanul aude cum tai tu castravetele felii, felii?

“Mama, leușteanul aude cum tai tu castravetele felii, felii?”

copiii mei

Sunt copiii mei, chiar dacă nu i-am născut eu. Asta nu contează