in

“Mama, să nu mințiți niciodată!” După ce le spui asta, îi minți

N-am avut inimă să le spun adevărul. Deci i-am mințit, nu? Altă dată, nici n-am clipit când le-am spus: “Da, mama, am încredere, mergeți singuri la școală, nu vă urmăresc!”. Au zâmbit și m-au crezut. Ha!

Bine, fie, nu îi mințim-mințim. Le spunem povești, îi… protejăm de adevăruri dureroase 🙂

Într-o dis-de-dimineață, a murit câinele. Era încă pui… Un accident domestic stupid, nici nu pot și nici nu vreau să povestesc, a fost îngrozitor cum l-am găsit… Din fericire, niciunul dintre copii nu se trezise. Cum s-au dat jos din pat, au alergat în curte să îl vadă.

Cățelul ăla mic și vesel și bun era cel mai bun prieten al lor…

Era deja îngropat, dar n-am avut inima să le spun ce se întâmplase. L-am căutat cot la cot cu ei și m-am mirat mai tare ca ei că nu e nicăieri… Jumătate de oră am stat la sfat și plănuit recuperarea lui. S-au gândit, în nicio ordine, că: i s-a făcut dor de mama lui, l-au furat niște hoți de câini, și-a ros lesa și a plecat să vadă lumea… Am hotărât împreună că i s-a făcut foarte, foarte dor de mama lui, s-a dus la ea, acum dau din coadă fericiți că s-au regăsit, deci îi este muuult mai bine. Nu-i minciună, nu-i așa?

Eram… „priveliște”: o femeie în (cică) toată firea care se ascunde după mașini ca să n-o prindă copiii că îi urmărește

Pe urmă, în altă zi, mi-am făcut curaj să îi las să meargă singuri la școală. Sigur că școala nu era departe, sigur că nu existau, cu-adevărat, pericole pe drum și sigur că eu, când eram ca ei, mergeam singură la școală. Dar asta nu oprea bomba cu ceas din burta mea care începea să ticăie numai la gândul că eu nu sunt cu ei.

Numai gândul că, într-o zi, o să îi las să meargă singuri la școală îmi dădea fiori reci pe șira spinării

M-au pus să jur că am încredere în ei, eu am jurat, le-am făcut cu mâna din poartă și, după vreo două minute, când eram sigură că nu mă mai văd, am luat-o tiptil pe urmele lor. În sinea lor, bănuiau că fac asta, că s-au tot întors. Dar nu m-au prins, că am fost în alertă și pe fază și m-am ascuns după toți copacii, după toate gardurile și după toate mașinile. La un moment dat, când mi-a fost groază că sunt cât pe ce să mă prindă, era să mă arunc pe burtă în spatele unui câine!

La întoarcere, mi-au mulțumit că am avut încredere și nu i-am urmărit. Ce i-am mai pupat și îmbrățișat! Dar nu i-am mințit, i-am ocrotit 🙂 (Dacă vreți, aici este un top al minciunilor utile 😀 )

M-am lăsat pe mâna ei. În sinea mea, plângeam. Pe dinafară, o pupam

Când fiică-mea a vrut să îmi facă părul, m-a transformat în cea mai hidoasă făptură. M-a tapat de n-am reușit să mă descurc o săptămână, mi-a pus un sclipici de care n-am scăpat o lună și a mai și tăiat vreo trei șuvițe care nu stăteau cum voia ea. Când m-am văzut, mi-a venit să plâng. Și să îmi dau palme că am avut ideea prostească să îi dau mână liberă cu totul. Dar era atât de fericită!

Când fiica mea m-a „coafat” prima dată, m-am declarat cea mai încântată mamă cu putință. Dar n-am ieșit toată ziua din casă

Se uita la mine ca la soare și îmi zicea “Mamaaaa, ce frumoasă te-am făcut! Adică tu oricum ești frumoasă, dar eu te-am făcut minunată. Îți place, zi-mi, îți place?” Oare ce credeți voi că i-am răspuns?

“Mama, să nu mințiți niciodată!” După ce le spui asta, îi minți. Dar am hotărât: în unele situații, minciunile nu-s… minciuni

Despre spiridușii casei care “da, mama, normal că există!” n-are rost să mai vorbesc… Le făcuseră căsuță cu pat (pe care îl răvășeam eu peste noapte), cu o măsuță pe care lăsau firimituri și bucățele de morcovi (pe care le adunam cu sfințenie) și cu un WC în care, într-o altă noapte, am pus un fir de cremă de ciocolată. “Mamaaa, spiridușii chiar sunt magici, ei nu fac treaba mare, fac ciocolată!” Ce ziceți, i-am contrazis?

Acum, mă gândesc cu groază la ziua în care fiică-mea o să mă întrebe cum mi se pare băiatul de care s-a îndrăgostit, iar fecior-miu o să mă pună să zic ceva de fata care îi place… Dar mă descurc eu, mereu m-am descurcat, ce naiba!

Comentarii Facebook
Când devii mamă, creierul începe să funcționeze altfel

Când devii mamă, creierul începe să funcționeze altfel

iertare, mama

Iertare, mama! Aveai dreptate, mi-a venit rândul