Aici am pus scrisoarea pe care tata mi-a mărturisit că ar fi vrut să mi-o scrie cand eram mică. A întârziat doar vreo 20 de ani. Ufff, și e plină de secretele băieților!
Uneori, băieții sunt caraghioși: fac una și simt cu totul alta.”
Cele mai bune trăncăneli sunt cele neplănuite. Alea care se întampla asa, pur și simplu. Te așezi undeva, începi cu prostioare; apoi, încet, încet, nu te mai oprești din vorbit. Acum vreo doi ani, mi s-a întâmplat cea mai bună trăncăneală cu tata. Cea mai bună din toate timpurile. Copiii plecaseră la plajă cu o prietenă și cu copiii ei, mama era la sora ei și ne-am pomenit noi doi pe balcon.
Vorbeam cu tata și mi-am amintit tot talmeș-balmeșul ăla de chin și fericire de la prima îndrăgostire…
Nici nu mai știu cum am ajuns să vorbim despre adolescența mea, cu îndrăgosteala ei cu tot. Aia nebunească, aia prima, când e totul fantastic și groaznic din start. Mai întâi, îți place de el, dar nu știi dacă și lui îi place de tine. Dar nu zici nimic. Din doua motive: în primul rând, e baiat și crezi că el trebuie să zică (ce, nu ni se spune așa de generații?).
În al doilea rând, dacă – să zicem! – ai avea curaj să zici, ți-ar fi frică să nu ai parte de răspunsul invers. Așa că mai bine nu știi sigur, dar speri varianta care îți convine :-D.
Mă rog, să mă întorc la prima mea îndăgosteală. Astea de mai sus se lămuriseră (cu greu), dar era clar: îmi plăcea de el, îi plăcea de mine, eram îndrăgostiți.
Mai ții minte cum era? O nimica toată devenea, brusc, un cataclism 😀
Dar… dar orice nimic îmi putea provoca suferințe insuportabile. Știi cum e la 15, 16 ani (bine, uneori te poate apuca asta și mai târziu): ți se pare că s-a uitat la tine .. altfel” decât acum 30 de secunde… Că parcă se poartă ciudat”, rece-aiurea” și deodată se crapa cerul. Și cu greu mai poate fi cârpit la loc!
Nici nu pot, nici nu vreau să îmi imaginez prin ce chinul naibilor trec puștoaicele și puștii de azi: emoticoane care întârzie sau care sunt interpretabile, răspunsuri care se lasă așteptate… și el/ea e online, că se vede peste tot. Cred că e… oribil!
În sfârșit, liniște. Un pahar de vin și scrisoarea de la tata
Am râs ce-am râs si, brusc, tata a devenit serios. Mi-a zis că ar fi trebuit să mă prevină, să mă învete și, mai ales, să-mi spună că și băieții pățesc, în mare, cam la fel. Credea ca mi-ar fi fost mult, mult mai ușor. I-am spus că își bate capul cu prostii, că e cel mai grozav tata. Nu prea părea că mă crede. A doua zi, înainte să plec, mi-a dat un plic. M-a rugat să nu râd foarte tare de el, că tot îi e ciudă că nu mi-a spus mai devreme toate cele ascunse acolo, dar că am și eu acum o fată și, cine știe, poate că lucrurile scrise acolo îi vor fi ei de ajutor.
Am ajuns acasă, am despachetat bagaje, am culcat copiii, mi-am pus niște vin și m-am apucat să citesc scrisoarea de la tata. (Cred că taților  le vine uneori să scrie scrisori, uneori viitorilor gineri)
Adevărul e că, pe la 14-15 ani, aș fi dat orice să aflu ce e în mintea băiatului care îmi plăcea (bine, și acum mă ispitește asta 🙂 )
Draga mea, e caraghios să-ți spun toate astea acum, dar cred că o să mă simt mai bine. În plus, nici nu cred că e cu totul și cu totul inutil. Când te-am vazut prima oară că zăbovești mai mult la oglindă, am știut că a venit Momentul Acela: îți place un băiat. Am și aveam încredere în tine, știam că ești o minunăție de fată, dar mai știam că nu contează atunci cum te văd eu, ci cum te vede el. Dar, chiar și așa, tot trebuia să îți mai spun și eu acest lucru.
Și trebuia să îți mai spun multe. De exemplu, că dacă un băiat te trage de cozi sau de fustică, dacă îți dă peste mână când scrii, ca iasă scris cu mâzgăleli sau dacă tot te fugărește în pauze, nu înseamnă că are ceva cu tine. Sau, dacă vrei, mai degrabă tocmai asta înseamnă, dar taman invers de cum crezi: cel mai probabil, înseamnă că vrea să-ți atragă atenția. Că, probabil, îi place de tine. Dar noi, baieții, suntem uneori cam blegi. Nu știm cum să facem să ne băgați de seamă și de-asta putem face cele mai proștesti lucruri. (Eu, pentru mamă-ta, aveam o privire anume. Ei i se părea că mă încrunt la ea, eu voiam să vadă că o plac. Și n-aveam 15 ani!:-D)
Tata mi-a zis multe din secretele băieților
Deseori, ne e teamă – la fel ca și vouă! – să vă spunem că ne-am îndrăgostit. Fiindcă ne e teamă, la fel ca și vouă, că poate spuneți NU. Și înca un lucru: și băieții bâjbâie. Și ei pot fi nesiguri, și ei simt pot simți nevoia să stea la sfat cu prietenii despre o fată. Mai băietește, e drept, dar, în principiu, e același lucru.
Trebuia să îți spun că, între noi doi, eu sunt cel mai degrabă lipsit de putere (probabil că așa devine orice părinte). Eu știu, probabil că nu voi fi niciodată pregătit cu adevărat să te desprinzi de mine, deși ai făcut-o de mult. Despre tine, însă, știam de când erai cât dulapul păpușilor că ești atât de curajoasă și de puternică, încât să-mi dai drumul la mâna și să pleci, încrezătoare, pe drumul tău.
Ești puternică și când plângi, fiindcă ai curajul să îți privești tristețea în ochi
Știam că îți vei câștiga bătăliile încă de dinainte ca tu să știi ca le vei avea de purtat. Acum, de fiecare dată când ma uit la tine, simt că viața mea a avut un mare rost. Fiica mea își iubește viața, cu toate hârtoapele peste care a avut de trecut. Ești puternică și când plângi în hohote, fiindcă ai curajul îți privești tristețea în ochi. Și, în final, nicio tristețe n-a fost mai puternică decât tine!”
Am citit scrisoarea tatei, m-am emoționat, am mai citit-o o dată. Mi-e de folos și acum! De mare folos! Te iubesc, tata! Și mi-e așa de dor de tine!
Leave a Reply