Cronică de film: „Ce mi-au povestit copiii după ce au descoperit și decodat canalul porno”

Home Din Viață Cronică de film: „Ce mi-au povestit copiii după ce au descoperit și decodat canalul porno”

Nu se-apucă nimeni să judece de ce ar fi canalul de filme porno în pachet. Serios, ar fi culmea ipocriziei. (Ar mai lipsi doar ochi dați peste cap sau cruci de-alea făcute amestecat-repezit, din graba indignării.) Totuși, nu poți să nu îți pui întrebarea „Cum naiba, într-o casă cu copii, canalul porno nu este codat?” Ei, bine, este. Dar….

„Alo, stai cu mine 10 minute la telefon? Te rog! Cred că am un d-ăla, un cum îi zice…? Ahh, un perfect fail de parenting!”

Mai întâi, să fie clar: e prietena mea, e normală la cap (mă rog, cum suntem toți normali), își iubește copiii la nebunie și are griji nebunesc-ocrotitoare în ceea ce-i privește. Practic, e la fel ca noi toți. Dar, ca tuturora, i s-a întâmplat o neprevăzută. E drept, asta e ceva mai „intensă”, cum ar spune unul dintre băieții mei.

Pe scurt, lucrurile au stat așa: prietena mea schimbase providerul de cablu de două zile. La pachetul extins intrau nu numai canalele (să zicem) Arte, toate al’de Discovery șamd, ci și canalul porno. Era codat, dar avea codul by default, ăla pe care copiii din ziua de azi îl intuiesc de la un an juma: 0000. Și asta încă nu e tot, dar n-are rost să stric poanta.

Ä‚i bătrâni au văzut, au zis că trebuie să-l schimbe urgent, dar au uitat în prima seara. A doua zi, copiii au rămas cu bona cea nouă și cam mutăloaică, adulții au plecat la seviciu. Era vacanță, la copii au venit și niște copii din vecini în vizită. Bona nu era numai mutăloaică, ci și proaspăt îndrăgostită lulea de un naiba știe cine cu care stătea nonstop pe mess, după cum avea să afle toată lumea mai târziu.

„Ia să vedem noi ce canale avem în pachetul ăsta nou pe care l-au luat mama și tata”

Ei, bine, când băiatul îi scria bonei de-ale iubirii și îi trimitea emoticoane cu pupici muaah-mu-mu-mu, iar ea  îi răspunde îmbujorată toată și înghițită de telefon, unul dintre ei s-a plictisit la joaca în gașcă. S-a așezat la televizor, să cerceteze canalele de la furnizorul proaspăt.

A zapat sârguincios, a trecut repede peste ce era plictisitor și a zăbovit la noutăți. Normal, a ajuns la  canalul porno XXX, pătrățel roșu de pe vremuri. E drept, era codat, dar furnizorul cel nou, în nemărginita sa înțelepciune (sau mărinimie, aici e neclar), cerea codul după ce lăsa la liber două secunde de imagine. Practic, mai mult decât trebuie pentru a stârni curiozitatea unui copil. Mai ales a unuia pus pe descoperiri.

„Suntem fraieri, haideți să încercăm codul ăla care vine la cartela sms nouă: zero-zero-zero-zero”

Normal, când imaginea a înghețat pe un moment erotic gol-pușcă, s-a dat alarma. Copilul descoperitor i-a chemat pe toți ceilalți, să vadă minunăția. (Bona, tot pe sms-alertă-de-emoticon-giugiul cu gagicul era)

Imaginați-vă acum patru copii în fața unui televizor cu o imagine care promite… moaaaa! Și că de continuarea interesantă îi desparte un prăpădit de cod. Între timp, râd și își dau cu presupusul: „Ce-i aia? Ce-o urma?”

În hărmălaie, unul dintre ei zice (probabil la fel de încântat ca Arhimede în cadă): Suntem fraieri, să încercăm codul ăla cu care vine cartela sms nouă”. L-au încercat și, Evrika, băiatul avusese dreptate!

Copii canalul porno
Bona era, practic, de nedezlipit de telefon. „Zici că îl avea sudat de mână, mama!”

Bona a văzut cum copiii chițăie la TV la canalul porno, le-a zis să-l schimbe (că nu-i frumos ce fac), apoi a mai dat un sms

Cum de știu toate astea? Păi i le-au povestit copiii mamei lor mai pe seară. Iar mama lor – prietena asta a mea -  m-a sunat explodată.

Pe scurt: au văzut ce-au văzut, după care s-a spart gașca. Unul dintre prietenii în vizită a scăpat ceva suspect în povestirea de acasă, ai lui l-au descut puțin și copchilul s-a dat de gol. Tată lui l-a sunat pe tatăl-gazdă, tatăl-gazdă a sunat-o pe prietena mea: „Iubito, dezastru, copiii noștri au descoperit filmele porno. Și sunt atât de mici!”

Prietena mea a ajuns acasă și i-a revenit rolul de responsbil cu damage-controlul. A luat o gură de vin, a fumat o țigară întreagă în opt milisecunde și s-a dus în camera copiilor. De-aici, e musai să spun cu vorbele ei.

„Mama, o ciudată se plimba prin mall în costum de baie, a intrat într-o saună și  acolo era o gaură într-un perete…”

„I-am luat pe ocolitelea, îți dai seama, nu? Ce-ați mai făcut azi? Cum v-ați mai distrat? Ce noutăți mai aveți… O tonă de bla-bla până când mi-au aruncat un cârlig. Adică nu mai știu să spun exact anume a deschis portița spre canalul porno, dar a fost ceva. Și, din aproape în aproape, mi-au povestit tot. Că au găsit canalul, că s-au prins care e codul – „Serios, mama, e chiar la mintea găinii!…

Apoi, mi-au povestit ce au văzut. Tot! În detaliu! Printre hohote de râs, îmbujorări, păr vâlvoi, ascuns pe sub pat și pe sub perne.

Au văzut vreo trei. Trei, îți dai seama, da? Într-unul, cică „Măi, mamă, o ciudată se plimba prin mall în costum de baie, a intrat într-o saună și acolo era o gaură în perete…” Îți dai seama că m-am prins instant ce urmează, nu? Ce urmează să apară pe gaura din perete! Și a apărut. În fine, a trebuit să răspund și la întrebarea „Mama, dar de ce făcea fata aia sex cu un penis dârdâicios care arată ca jeleul ăla pe care l-am făcut noi împreună acum o săpămână? În fine, au fost două ore demente! Dar cred că nu-i cu traumă… sper că le-am explicat ce era de explicat… Naiba, cât m-a mai dus mintea. Îți dai seama că, la sfârșit, le-am zis o povestea cu spiridușii casei ca să văd dacă mai cred în ei? Încă mai cred, deci cred că m-am descurcat. Dar nu mai vreeeeeau de-astea!”  

Am râs cu prietena mea la telefon și am tot povestit asta. Jur că-s convinsă că se poate întâmpla oricui!

PS Au dat-o afară pe bonă a doua zi dimineață. Prin telefon (nu, nu i-au dat sms cu emoticoane, deși ziceau și ei că n-ar fi fost deloc o idee rea 😀 )