in

Ziua în care Pepi a strigat șocat: Andi, Oaia Curcubeu există!

Episodul 1bis

Andi si Pepi stau de vorba cu Oaia curcubeu

Nu știu cum se face, dar chiar așa se întâmplă: cele mai spectaculoase, mai neașteptate și mai grozave întâlniri se petrec într-o zi de vară. De vacanță de vară, ca să fie mai precis. Probabil fiindcă e muult, muult timp liber la îndemână. Când e atât de mult timp liber, ideile și aventurile sar în toate direcțiile ca floricelele de porumb. Și, tot ca floricelele de porumb, par că nu se termină niciodată: când zici că au „explodat” toate, zbang, mai înflorește una cu salt și cu pocnitură. Într-o vacanță de vară a fost și ziua în care Pepi a strigat la Andi că Oaia Curcubeu există!

În caz că vă întrebați cine sunt Andi și Pepi

Andi și Pepi sunt doi băieți. Frați. Gemeni. Trebuie subliniat apăsat acest lucru pentru că, pe măsură ce au crescut, au fost tot mai diferiți. La început, când erau mici, mici, foarte mici, semănau enorm. Nu chiar ca gemenii identici. Normal, nici nu erau gemeni identici. Semănau așa… ca frații născuți în aceeași zi, dar…

Dar, Andi e blond, Pepi e brunet. Andi nu poate sta locului nicio clipă (cred că și în somn aleargă), Pepi ar sta la povești nonstop.  Andi se repede să descopere și să experimenteze, Pepi trage aer în piept, calculează riscurile și abia apoi acționează. Andi le explică surprinzător de răbdător tot felul de lucruri copiilor mai mici, Pepi le explică foarte înțelept tot felul de lucruri oamenilor mari.

E o combinație foarte reușită, trebuie să admiteți. Nu chiar perfectă, că perfecțiune de-asta nici nu prea există. Desigur că, fiind atât de diferiți, uneori sar scântei. Dar și scânteile au rostul lor. De exemplu, nu lasă plictiseala să se instaleze confortabil.

Cum au aflat prima dată Andi și Pepi de Oaia Curcubeu

Oaia Curcubeu există și le-a apărut băieților într-o poveste de noapte bună, după o mare hărmălaie de dinainte de somn.

Mai întâi, au făcut baie cu bule și cu inundație de bule. Apoi, au culcat jucăriile (unele nimeriseră în niște poziții atât de strâmbe și de încurcate, încât sigur aveau să se trezească peste noapte din cauză de dureri de spinări).

După ce au cotrobăit pe sub dulapuri după spiridușii casei, s-au potolit, s-au băgat în pat și s-au învelit. În fix acea noapte au început să afle, la culcare, despre aventurile oiței cu blana în toate culorile inventate de ploaie, aer și cer.

Când Oaia Curcubeu a învățat să înoate, s-au tăvălit de râs. Erau convinși că ei ar fi ajutat-o să facă o plută perfectă, care ține și la valuri mari. Au făcut galerie la primul concurs de alergare al Oii Curubeu.

Au fost cu ea și la prima lecție de canto, dar atunci lucrurile s-au complicat: Andi ar fi vrut ca Oaia să învețe să cânte un anume cântec, Pepi un cu totul altul.  Vremea a trecut și am ajuns, cu toții, la ziua de vară despre care vă vorbeam la început.

Iată-ne, din nou, în ziua în care Pepi a strigat șocat: Andi, Oaia Curcubeu chiar există!

Era un soare din cel cam prea arzător la amiază, dar Andi și Pepi nu se speriau de fierbințeala lui. Aveau șepci și biciclete noi, pe care voiau să le testeze pe un maidan special, undeva între marginea pădurii și o apă curgătoare atât de lenevoasă încât părea că-i lac, deci apă stătătoare.

Maidanul era special pentru că avea tot felul de zone: unele mai domoale, pentru prins viteză. Alele erau mai dâmbuite, pentru încercări de acrobații. Și mai erau cele așa, cumva bălărioase. Alea îi plăceau lui Andi.

– Gândește-te, putem să ne imaginăm că suntem cu bicla într-o… junglă pitică – i-a strigat el lui Pepi din goana bicicletei.

–  O prostie, a răspuns tăios fratele lui. Fix o prostie! Adică să ne julim și noi, și biclele, și să ne mai umplem și de scaieți? Foarte distractiv, ce să zic!

Oaia Curcubeu există, spre surprinderea (apoi bucuria) lui Andi și Pepi

Când se contraziceau ei mai tare, de după o tufă a răzbit o voce:

– Dacă n-aș avea atâta blană, aș zice și eu că e distractiv cu bicla prin bălării. Dar am, deci nu cred că m-aș aventura. De la o vreme, îmi vine să mă cam feresc de scaieți! (De aici i se trage)

Andi, fiindcă o zbughise să prindă viteză ca să încerce frânele noii bicilete, nici n-a auzit. Dar în urechile lui Pepi, care se bucura mai domol de experiență, vorbele au sunat clar. Clar de tot. Problema era că vocea… spunea că are blană. S-a dat jos de pe bicicletă, s-a îndreptat spre tufă și a făcut ochii mari. Mari de tot. Imenși! Când a simțit că uluirea s-a mai dus și poate vorbi, a strigat din toți rărunchii:

– Andiiiii, vino urgent, dar urgent încoa’! Oaia Curcubeu chiar există!

Andi și Pepi s-au mirat, dar are și mirarea limitele ei

În primul minut, Andi și Pepi s-au mirat atât de tare, încât parcă au și uitat că motivul mirării e chiar în fața lor. Brusc, și-au dat seama amândoi de asta. Și că reacția lor poate fi nepoliticoasă.

– Scuză-ne, te rugăm, scuză-ne! au spus ei aproape în același timp.

Oaia n-a apucat să scoată un cuvânt, că Pepi a și venit cu explicația:

– Știi, nouă ne-a spus mama o mulțime de povești cu tine. Și, la un moment dat, am crezut că ești o invenție de-a ei…

– Dar era ciudat – a completat Andi – pentru că în același timp noi tot credeam… sau speram că exiști cu adevărat. Și, uite, chiar exiști!

După ce au trecut de momentul mirării, au început să-i povestească tot ce știu despre ea. Normal că, în următoarele 10 minute, își vorbeau de parcă se știau de-o viață. Și, dacă ne gândim bine, chiar se știau… Oaia Curcubeu era prietena lor de când aveau undeva între patru și cinci ani.

Pentru nimeni nu e foarte ușor să meargă pentru prima dată cu bicicleta

Pe o prietenă atât de bună o înveți să meargă cu bicicleta. E adevărat că e o Oaie, dar nu e una oarecare: e Oaia Curcubeu.

Mai întâi, Andi și Pepi au avut de rezolvat următoarea problemă; pe care dintre bicicletele lor să învețe Oaia Curcubeu biciclatul. Normal, fiecare dintre ei susținea că a lui e mai bună. În final, au împărțit: jumătate de oră cu bicla roșie, jumătate cu albastra.

La început, unul o ținea de șa, celălalt de ghidon și amândoi o încurajau. Cu asemenea galerie, Oaia Curcubeu a simțit repede că se poate avânta la pedalat.

Oaia Curcubeu există și, de-acum, știe și să meargă cu bicicleta!

Eu i-am urmărit până în momentul în care Oaia a prins prima ei viteză, iar băieții i-au promis că, a doua zi, o vor învăța să facă scheme (poate chiar bunnyhop-uri) cu bicla.

Deși Pepi susținea că e prematur, deci riscant. Că mai e nevoie de experiență pentru vitejii de-astea, altminteri Oaia Curcubeu se poate răni.

Andi, în schimb, a zis că se rezolvă cu îndrăzneală și cu echipamentul lui de protecție. Bine că băieșii aveau mai multe rânduri de cotiere și genunchiere și tot tacâmul. Plus două căști măsuri diferite, una n-are cum să nu fie perfectă pentru Oaia Curcubeu

Oricum, ziua aceasta nu mai este doar ziua în care Pepi a strigat șocat la Andi, când a văzut că Oaia Curcubeu există. Este și ziua în care Oaia Curcubeu a învățat să meargă cu bicicleta!

[fbcomments]

Comentarii Facebook
Scrisoarea unui soț catre soția sa gravidă

Scrisoarea unui soț catre soția sa gravidă | VIDEO

Copilul în miniatură

Copilul în miniatură