in

„Să fii mamă e un job în sine”. Ușor greșit. De fapt, e ca și cum ai avea 2,5 joburi! (demonstrația științifică)

Auzim foarte des comparația asta cu „serviciul cu normă întreagă”. Părea mult și așa!

mamă

Așadar, nu e vor doar despre un full-time job, ci despre echivalentul a două slujbe și jumătate. Asta, desigur, pe lângă serviciul obișnuit pe care îl are cam orice mamă. De unde o asemenea concluzie? Dintr-un studiu, desigur.

Câte ore are „ziua mamei”? (Nu, nu sărbătoarea)

Un foarte nou studiu american arată că o mamă obișnuită muncește 98 de ore pe săptămână, de mai mult de două ori decât media de ore pe care o presupune o slujbă propriu-zisă.

Ca să ajungă la această concluzie, cercetătorii au evaluat rutina a 2000 de femei care au copii între 5 și 12 ani, dar și slujbe

O zi obișnuită de muncă a unei mame începe undeva până în ora 6:30  și se termină seara, după 20:30

Studiul arată că inclusiv în așa-numitele „ore libere” mamele au tendința să mai facă lucruri. Să mai trebăluiască. Să mai rezolve câte ceva. Desigur, zilele de weekend seamănă izbitor cu celelalte din cursul săptămânii.

Înco o conluzie: cele mai multe dintre mamele care au participat la studiu au, doar pentru ele, cam o oră și 7 minute pe zi. „Petrecem cea mai mare parte a acestui timp în baie, încercând să facem un duș… fără să ne țină nimeni companie!”

„Nimic nu se termină niciodată, ăsta e sentimentul”, explică o mamă participantă la studiu

40% dintre mamele participante la studiu au sentimentul că viața lor e o sumă de treburi de făcut. Treburi pe care nu apucă niciodată să le ducă la bun sfârșit, listă care nu se prea termină de completat.

Una peste alta, e „jobul” de mamă nu numai că presupune o grămadă de timp, dar este și teribil de stresant.

Cum face față o mamă acestui noian de sarcini? Cafea, somn ori de câte ori prind ocazia (și dacă o prind) și, de ce nu, un pahar de vin seara, după ce „se potolește” casaC

Seamănă concluziile acestui studiu cu zilele obișnuite din viețile voastre?

Comentarii Facebook

Scris de Mihaela Stoian

horoscop saptamanal

Băieții Fecioară capătă superputeri, Berbecii ăia micii cer olița, cu fetițele Scorpion e de furcă (Horoscop)

horosocop

Bebelușul Berbec face o magie și doare, copilul Săgetător își șochează mama… (Horoscop zilnic)