„După 20 ore de travaliu, înnebunisem de durere. Și am pleznit moașa! Săraca, venise să mă liniștească!”

Home Din Viață „După 20 ore de travaliu, înnebunisem de durere. Și am pleznit moașa! Săraca, venise să mă liniștească!”

Probabil că ai putea umple o bibliotecă, două cu cărți care să nu conțină decât atât: povestiri de-ale mămicilor din sala de nașteri. Despre contracții, travaliu, nașterea propriu-zisă. Despre ce simți și ce strigi. Chiar dacă tu nu îți mai amintești, sigur sunt destul de mulți oameni în preajmă care să îți aducă aminte 😀

„Travaliul a fost horror acum…! Am urlat ca din gură de șarpe”

Am o prietenă bună care tocmai a născut al doilea copil. Ne întâniserăm cu puțin timp înainte să nască și era foarte relaxată. Nu se temea nici de contracții, nici de travaliu, nici de tăieturi și cusături… prima naștere fusese foarte ușoară.. Vreo două ore a durat totul, de când a început travaliul și până când și-a ținut fetița în brațe. Era convinsă și că de data asta o să fie la fel.

Diana, prietena asta a mea, avea atâta convingere și încredere și optimism în glas că nimeni nu se îndoia că, la două ore după naștere, o să fie în stare să și danseze. Bine, nu chiar la propriu, dar înțelegeți voi ideea. Ei, bine…

Ei, bine, a născut acum o săptămână. Știam de atunci că nu a fost cum își imaginase, dar abia azi mi-a povestit pe îndelete.

„Nu știu cum naiba, dar nimic n-a fost ca la prima naștere”

Mă uitam la ea cum îmi povestește și părea că vorbește despre altă ființă, nu despre ea. Ca să ne înțelegem: Diana e una dintre cele mai blânde, mai calde și mai senine femei pe care le-am întâlnit în viața mea. Și are și o tonă de umor. Și autoironie….Și empatie, și răbdare.

„Jur că, la un moment dat, când erau contracțiile alea cele mai rele, credeam că iese un fel de demon din mine… Eram deja de 15 ore în travaliu și nimic nu îmi dădea vreun semn că o să se sfârșească tot chinul prea curând.. În primele ore, m-am descurcat senzațional, jur… Dar, la un moment dat, am început să simt că o iau razna. Am zis că eu nu urlu… Aiurea, am urlat până am răgușit. Știi că n-am putut să vorbesc două zile după… Și voiam să îi spun drăgălășenii lui Matei (bebele nou-născut) și nu ieșea nici un sunet” – povestește Diana râzând.

Travaliul și… o mișcare tip kung-fu

Acum, tocmai vorbise din nou cu moașa la telefon. Pentru că are legătură cu vârful… crizei. La un moment dat, când se chinuia mai tare, femeia a venit să o liniștească.. Să o ajute să facă doi pași, să o mângâie..

„Tu îți dai seama că orice încerca biata femeie să imi spună, nu mai puteam suporta să aud niciun sunet? Și, când mi-a zis «Draga mea, să știi că mai e puțin și trece!», am simțit că explodez… M-am sucit de zici că eram ninja și am pleznit-o. În următoarea secundă, am paralizat.. Am avut așa, o fereastră de rațiune și mi-am dat seama ce am făcut.. Am luat-o în brațe bocind și urlând, mi-am cerut iertare….”

Moașa a înlemnit și ea în prima clipă, apoi a devenit uimitor de înțelegătoare.. Probabil că văzuse și trăiese multe acolo, în maternitate, dar sigur așa ceva nu pățise niciodată. Oricum, Diana i-a oferit ei absolut toate florile pe care le-a primit la spital după ce a născut. „Doamne, bine că n-am învinețit-o sau că nu i-am spart nasul, ceva!”, își termină Diana povestea. O simt, iar i-ar trimite moașei un buchet gigantic de flori! <3

Citește și: Cum a fost și ce-am urlat când am născut. Femeile pot fi foarte creative pe masa de naștere