in

LoveLove

Când e mic, abia aștepți să crească. Când crește, ți-e dor de el mic

Când e mic, abia aștepți să crească. Când crește, ți-e dor de el mic

Nu prea îmi vine să cred că doar eu pățesc asta. Tata își zicea că a trecut prin asta (mama era și ea de acord), am niște prietene cu copii mai mari  care spun la fel: când e mic, abia aștepți să crească. Când crește, ți-e dor de el mic.

Mai întâi, eram nerabdătoare. Dup-aia, mi-a fost ciudă că m-a luat nerăbdarea.

Când e mic, e… atât de mic! De fragil și de dependent de tine. E ca o prelungire a ta, ești ca o prelungire a lui. Plânge brusc, se liniștește la fel de brusc. Nu știi dacă ai facut tu ceva care să îl ajute sau dacă supărarea i-a trecut pur și simplu.

Îi pândești fiecare expresie, ca să înțelegi ce vrea să-ți spună cu strâmbăturile, cu încruntările și cu zâmbetele lui neașteptate.

În perioada aia, ai momente când nu îți dorești decât să treacă timpul mai repede. Să crească. Să îți spună în cuvinte ce are de spus. Să meargă. Să doarmă o noapte întreagă. Să te înțelegi cu el, copilul tău care e acum e mai mic decât un pui de pernă.

Când e mic, abia aștepți să crească. Când crește, ți-e dor de el mic
Când copilul e mic, mic, mic, îi pândești fiecare zâmbet, fiecare răsuflare, fiecare strâmbătură și încruntare  

Închizi puțin ochii și gata, îți imaginezi toata viața lui. Eu puteam face asta de câteva ori pe zi. Mă plimbam cu el prin parc în marsupiu și, în mintea mea, îl vedeam cum merge. Apoi, cum aleargă, cum cade, cum râde și cum se ridică singur.

Pe nebănuitelea, mă pomeneam că, în capul meu, îi pregăteam deja și săculețul pentru grădiniță. Habar n-am cum, dar până ajungeam eu cu el în brațe la zona cu nisip din parc, în mitea mea copilul era deja la școală. Unde avea deja zile bune și zile mai puțin bune. Și îmi povestea tot ce i se întâmplă. Zâmbeam. E un copil minunat. E curajos, e curios, are umor… Îi place sportul, urăște mate. Na, ca mulți alți copii..

În timp ce visam și îmi făceam planuri, ratam zâmbetele lui în somn. În somnul de la mine din brațe

În timp ce dormea (în sfârșit), eu hălăduiam prin viața lui ce avea să fie. În timp el se strâma și zâmbea în somn, eu eram deja pe munte… Pe urmă la mare, cu cortul… Ajunsesem și la primul examen și la prima îndrăgosteală..
Din cel mai ciudat si omenesc motiv, voiam să au timpul pe repede-nainte. Acum, l-aș da pe repede-napoi. Păi nu?

…Când e mic, abia aștepți să crească. Când crește, ți-e dor de el mic

Și, de-adevăratelea, timpul chiar fuge ca nebunul. Părca-i de-adevăratelea dat pe repede-nainte. Copilul chiar e mare acum. Și mi-e dor de el cand era mic, mic, chiar dacă nu vorbea cu mine decât prin scâncete, strâmbaturi, râs și plâns. Doamne, dar ce miros perfect avea! Și cum dormea la mine în brațe și se lipea de mine ca de o pătură fermecata. Și avea nevoie de mâna lui toată ca să-mi cuprinda degetul mic.. E mare acum și mi-e atât de dor de el mic!

Când e mic, abia aștepți să crească. Când crește, ți-e dor de el mic
Pana sa te dezmeticești, copilul a crescut. Într-o zi, îți pune un rucsac în spate și o ia pe drumul său

Nu cred că e mereu ușor să trăiești AZI, ACUM când ai copii (probabil că și atunci când nu îi ai e uneori greu să faci asta).

La mine, deseori era atât de mare, de firească și de neoprit ispita să-i visez viața toată! Iar acum, am zile în care e de neoprit dorul de bebelusul de odinioară. Dar, de cele mai multe ori, reușesc să mă bucur din plin de ce am acum.

Comentarii Facebook
La școală, copiii învață prea multe și atât de puțin

La școală, copiii învață prea multe și atât de puțin

oaia detectiv cauta in tufisuri

Oaia Curcubeu în „Camera Misterelor”