La școală, copiii învață prea multe și atât de puțin

Uneori… bine, deseori, aproape mai mereu, de fapt, mi se pare că le zboară copilaria pe lânga ei. Că anii lor minunați sunt mult prea multă fugăreală și chin între ore, teme, un antrenament, teme, ore, cursuri de ceva, teme, niște meditații, ore, plâns la teme… Uneori…. Bine, deseori, i-aș scoate din bănci. Că la școală, copiii învață prea multe și atât de puțin!

M-au învățat și am învățat mii de lucruri pe care le-am uitat la 5 minute sau 5 zile dupa ce-am luat 10

Dacă mă iei repede, nu știu să zic foarte deștept ce-i aia integrală, recunosc (iertare, doamna dirigintă Munteanu!). Probabil că m-aș furișa pe net, să îmi reamintească rapid și să nu par chiar tembelă. Sigur, la vremea integralelor, m-am descurcat decent. Cred ca am avut vreo două zile – alea de dinainte de teza – când le făceam și-n somn. Veneau cu rezolvare în cap și cu durere în stomac… Iar ăsta e doar cel mai la îndemână și mai prostesc exemplu. Daca vrei să mă nimicești, te uiti la mine și zici logaritm”.

Cel mai mult aș fi vrut să învăț să am încredere în mine. Mult, mult mai multă încredere…

Când am devenit adult și m-am gândit pentru prima dată la asta, am știut cum aș fi vrut să fiu când am scăpat, naibilor, de școala. Școala aia cu care eu, una, n-am avut niciun fel de proleme, după toate criteriile de atunci și de acum.

Adica, de meditații n-am avut nevoie, iar examene picam prin facultate pentru că, la un moment dat, nu se făcea să n-am și eu o restanță, două… Dar, în general, în scoala am pierdut prea mult timp și prea multă încredere în mine. Că eram mult mai voios-încrezatoare înainte!

Mama, în bancă e uneori ca la închisoare. Așa îmi închipui eu că te simți, acolo, la închisoare”

Și copiii mei pațesc la fel.. De fapt, mă tem că pățesc mai rău. Într-o dimineață, unul dintre ei mi-a zis: Nu știu cum sa îți explic, în fiecare zi ma scol cu gândul să nu greșesc ceva la școală. Și, în fiecare zi, știu, că orice aș face, tot o să gresesc. Orice aș face, o să dezamăgesc pe cineva. Parcă sunt prizonier!” Când mi-a spus, am simțit c-aș spulbera închisoarea aia.

Copiii noștri plâng de oboseală de la școală. Le e groază că ar putea greși, deși greșeala (ce-o mai fi însemnând și asta, de fapt) e nu doar inevitabilă, ci și firească în viață. Ba mai e și unul dintre cei mai eficienți „profesori”. Încă trebuie „să tacă, să bage la cap și să nu mai întrebe atâtea” când sunt la vârsta zecilor, sutelor de întrebări pe oră.

După o zi de școală cu plânsete și tristeți, mă gândeam cum mi-ar plăcea să fie locul ăla din care (și) copiii mei vin cu dureri de stomac… Chiar cred că la școală învață prea multe și… atât de puțin!

Fiecare copil e minunat. Fiecare ascunde cel puțin un talent

Dacă ar fi în puterea mea, i-aș învăța, înainte de toate, că aproape nimic nu e sută la sută sigur. Singura certitudine e că fiecare dintre ei e minunat. Că fiecare e bun la cel puțin un lucru, că fiecare are măcar un talent, un dar…

Imediat după, i-aș învăța să aplaude talentul altuia și să se bucure pentru fiecare izbândă. Proprie sau a altcuiva.

M-aș bucura să vorbească și să vină la mine, să se uite în ochii mei și să mă întrebe orice, nu să tacă și sa stea la locul lor, „în banca lor”… Aș vrea nu doar să aibă curaj să mă întrebe, ci să aibă și nerăbdarea să o facă!

Dacă aș vedea un copil căruia îi place muzica, l-aș lăsa să cânte pâna își gaseste vocea care îi face ochii să strălucească.

Dacă în fața mea ar fi o fetița căreia îi place să scrie, aș lăsa-o să găsească în ea cea mai bună, mai frumoasă poveste, da-le-ncolo de ecuații!

Dacă aș avea norocul să întâlnesc un baiat care aleargă-nalucă, i-aș spune să fugă cât de tare vrea și poate, căci sigur va ajunge undeva!

Nu crezi că, la școală, copiii învață prea multe și atât de puțin?

Primavara, le-aș arata gâzele și i-aș lăsa să le porecleasca ei cum vor, au timp destul să le învețe și denumirile latinești, dacă le-or tebui vreodată. Plus că, uneori, ei chiar le pot boteza mai bine!

I-aș mai învăța că nimeni nu e bun la toate, dar toți sunt buni la ceva. I-aș mai învăța și să lucreze în echipă. În viață vor ajunge, negreșit, în tot felul de echipe!

Èši se pare că exagerez, „poetizez”, idilizez? Copiii noștri sunt printre cei mai triști elevi din lume. Se simt singuri în bancă. Și neînțeleși. Se simt „proști” când nici nu prea știu ce naiba înseamnă cuvîntul.

Sigur că aș putea pune aici o listă de studii și sondaje internaționale care confirmă astfel de spuse.

Dar mie nu îmi prea mai trebuie din dimineața în care unul dintre copiii mei mi-a spus că se trezește cu gândul că, orice ar face, la școală o să greșească și azi ceva. Iar celălalt a avut zile în șir în care ridica mâna să citească, apoi își astupa urechile, să nu mai audă critici.

Și, pe deasupra, din clasa a treia sunt depășită de temele lor la mate. Și, v-am zis, eu mai descurcat fără probleme la școală. Chiar cred că, la școală, copiii învață prea multe și atât de puțin.