„Mama, pe floare cine o învață să înflorească?”

Mi-am imaginat copiii tot felul de adulți. Mi-am imaginat câte 10 meserii pentru fiecare și câte un milion de situații de căciulă. Mi-am închipuit că i-am învățat o grămadă de lucruri esențiale. Și, într-o zi, vine ea și mă întreabă: „Mama, pe floare cine o învață să înflorească?”

Cred că e bine să mă pregătesc pentru ziua de Mâine, numai să nu uit că Azi e ziua de trăit

La mine, cel puțin, a fost irezistibilă ispita visării vieților copiilor. Ba chiar știu și tentația plănuirii”. Cred că e ceva ce vine dintr-un fel de vechi complot care ne învață de mici să creștem cu mari planuri. De câte ori n-ai fost întrebat Ce vrei să te faci când o să fii mare?”?!?

Și asta încă de pe vremea când nici nu pricepeai exact ce-nseamnă să crești.

Serios. Le punem pe-o tavă cheia de la mașină, un pix, o oglindă, o carte, o bancnotă și fremătăm de nerăbdare să vedem ce aleg. Chiar dacă nu credem că înseamnă ceva, măcar puțin, puțin de tot, tot sperăm să aleagă ce-am alege noi pentru ei!

„Mama, pe floare cine o învață să înflorească?” Surpriză: știe singură”!

Știi că doar un obicei, dar nu te poți abține de la niște tremur în stomac dacă a pus mâna pe cheia franceză. Că dacă e de rău și o să munceasca… fizic. Mai bine apucă un pix și o carte, să fie deștept”, să lucreze la birou”… (a, și bani vrei sp aleagă, nu? 😀 )

Uneori, viața are planurile ei cu tine. Primul copil… Nu era în plan, dar nu mi-a fost prea frică… Adică mi-a fost puțin, dar probabil că așa cum i se întâmplă oricui care află pe nepusă masă că o să devină părinte.

La primul copil eram mult, mult mai stresată

Acum, după ce au trecut anii, după ce a venit și al doilea, mă gândesc la începuturi. Aș vrea să desfac ghemul ala de gânduri și planuri pentru primul meu copil.. Nici nu se născuse și mă gândeam (cu panică!) la gradinița și la școala la care trebuie să meargă, la meseria pe care o să o aibă, la familia pe care o să și-o construiască, la viața pe care o să o traiască.

Ii puneam în față cărticele cu litere cand copilul ar fi mângaiat gângănii și ar fi pupat flori.. Îi număram înghițituile și mi se părea că trebuie să mănânce dupa socotelile mele matematice (făcute de mine, care n-am fost, totuși, cea mai tare la matematică)

Cred că treaba mea e să le dau copiilor iubire, hrană și aripi…

Acum, cand ma uit în urmă, aș vrea sa fi simțit și să fi crezut și-atunci mai mult cum simt și ce cred acum… Mama, pe floare cine o învață să înflorească?” Asta m-a întrebat intr-o zi unul dintre copiii mei. Și mi-am dat seama ca floarea cam știe să înflorească.. Așa, pur și simplu. Și că, uneori, în loc sa-mi las copilul să inflorească, m-am apucat eu să trag de petale. Și cred că rostul meu nu prea era să așez floarea cu mâna, ci să o ud și să fiu sigură că are destulă lumina.