in

LoveLove

Săptămâna 36 de sarcină

Trimestrul 3 de sarcină | Luna a noua de sarcină

fetus in saptamana 36 de sarcina

Când vine vorba de dimensiunea bebelușului de-a lungul sarcinii, comparația asta cu fructe și legume cred că poate părea un pic ciudată. Dar e, totuși, și amuzantă. Uite, de pildă acum, în săptămâna 36 de sarcină, copilul este măricel, măricel. Cam cât o salată creață. Una care… clipește, zâmbește, doarme, se trezește și se foiește.

Bebelușului îi rămâne mic locul de joacă! Normal! Începe, oficial, luna a noua

În plus, în săptămâna 36 de sarcină, bebe își suge degetul mai temeinic, pentru că are mușchi mai puternici. E mult mai antrenat pentru primul său mic dejun. Sau prânz. Sau cină?

Ce se întâmplă cu bebelușul în săptămâna 36 de sarcină

Când ești bebe în săptămâna 36 de sarcină, locul tău de joacă a devenit, deja, mult prea mic. Asta, cu sigurață, pentru că tu, Bebe, ești din ce în ce mai mare.

Drept urmare, ocupi din ce în ce mai mult loc în uter. Iar situația evoluează în perioada care urmeaza!

În saptamana 36 de sarcina, copilul tău are aproximativ 47 de centimetri și cântărește vreo 2,6 kilograme.

mama si copil in saptamana 36 de sarcinaÎn acest moment, organele și sistemele micuțului sunt mai degrabă mature – bine, vorbim despre maturitate în termeni intrauterini, ca să fim mai bine înțeleși. Aparatul circulator, spre exemplu, s-a perfecționat, iar sistemul imunitar s-a dezvoltat îndeajuns de bine încât să îl protejeze de pericole infecțioase din lumea de afară.

Aparatul digestiv, în schimb, mai are nevoie de timp de creștere. Va fi pe deplin funcțional după naștere. Și e normal: in burtica, bebe se hraneste de la tine, prin cordonul ombilical. Așadar, sistemul digestiv, chiar dacă este “operațional”, va fi pus de-adevăratelea la treabă abia după ce bebe va veni pe lume.

Ce se întâmpla cu mama în săptămâna 36 de sarcină

Mai întâi, aplauzele: bine-ai venit în ultimă lună de sarcină, mămico!
Daca ți se pare că mersul tău a început să semene cu mersul de pinguin, să știi că… nu ți se pare.

De prin săptămâna 36 de sarcină, începi să simți o presiune mai mare în zona inferioară a abdomenului. Chiar vei putea simți și observa cum capul bebelușului coboară treptat (se pregateste tot mai intens pentru “marea ieșire”)

Acum, partile bune și părtile rele ale întrării în această nouă etapă. Începem cu „relele”, că să fie ceva bun la sfârșit de citit.

  • Neplăcerile din luna a noua… încolo

Așadar, pot apărea dureri și/sau crampe în zona pelviană și perineală. Mobilitatea ta nu mai ce era, ba chiar uneori poți avea senzația că iți pierzi echilibrul (vorbeam, mai adineaurea, despre mersul ca de pinguin care nu e doar în imaginația ta :-)). Sigur, fiindcă uterul presează mai mult pe vezica urinară, vei simți și mai des nevoia sa mergi la toaleta (stiu, ți se pare imposibil să faci pipi mai des decât acum. Nu e! :-P)

  • Și câteva vești bune în săptămâna 36 de sarcină

Părțile bune? Da, există, am zis-promis! Coborârea copilului în zona pelviană reduce presiunea adupra mușchiului respirației. Cu diafragmul mai puțin “stresat”, respirația ta devine mai ușoară. La rândul său, stomacul e mai putin comprimat, iar digestia se „îmbunează”. Hai, chiar nu mai e mult!

Comentarii Facebook
fetus in saptamana 35 de sarcina

Săptămâna 35 de sarcină | VIDEO

fetus in saptamana 37 de sarcina

Săptămâna 37 de sarcină