in

LoveLove

Săptămâna 38 de sarcină

Trimestrul 3 de sarcină | Luna a noua de sarcină

Făt în saptamana 38 de sarcină

„… Parcă o văd pe soră-mea: stătea pe fotoliu, își pilea tacticos unghiile și era de acord cu fiecare gândire și răzgândire a mea. Mustacea și mă aproba în tot ce ziceam. Și când mă contraziceam după opt secunde era de acord cu mine!  Trecuse prin asta cu un an înainte. Normal că era esență de înțelegere, îngăduință și amuzament. Tare bine mi-au prins calmul și umorul ei în ziua aia nebunească!” (Irina, mama lui Ilie)

“Într-o zi – eram în săptămâna 38 de sarcină – am făcut și am desfăcut bagajul de 10 ori…

Buuuun! În săptămâna 38 de sarcină, mititelul tău nu mai e chiar atât de mititel: este lung cât un fir de praz.. lung! Și e foarte ocupat să scape de stratul de vernix.

Ce se întâmplă cu Bebe în săptămâna 38 de sarcină

În săptămâna 38 de sarcină, copilul tău se dichisește: scapă de urmele de lanugo care nu s-au dus deja, dar și de vernix – părul fin, fin și învelișul care l-au acoperit până acum.

Unde se duc? Dacă vrei neapărat să știi, află că mare parte se duc în sistemul lui digestiv. De-acolo? De-acolo le va scoate direct afară, la prima sa treabă mare. E primul scaun al bebelușului și are și un nume: meconiu.

mama si copil in saptamana 38 de sarcinaRitmul de creștere a copilului s-a mai domolit. Dar, chiar dacă sunt mai mici, schimbările din această săptămână sunt foarte importante, pentru că au legătură cu maturizarea creierului și a sistemului nervos. Creierul cântărește deja aproximativ 400 de grame și va continua să se dezvolte și după naștere.

Ți-am spus că, dacă ar avea cum, ți-ar strange degetul cu o putere surprinzătoare?

Să nu uit de masuratorile acelea orientative: în săptamana 38 de sarcină, bebelușul are cam 49 – 50 de centimetri și cântărește în jur de 3 kilograme.

Ce se întâmpla cu mama în săptămâna 38 de sarcină

Pe măsură ce se apropie ziua cea mare, crește presiunea uterului mărit asupra venelor care duc sângele de la picioare la inimă. Efectul? Glezne și picioare supărător, uneori chinuitor de umflate!

Să recapitulăm: ești în săptămâna 38 de sarcină. Cel mai probabil, sânii tăi încep să produca de-acum colostrul – prima hrană pentru bebe. Seamănă cu laptele matern, dar nu e chiar laptele. E mai bogat în proteine, are mai puține grasimi și zaharuri și are foarte, foarte mulți anticorpi materni.

Ți se pare de 10 ori pe zi că a venit momentul? Uite un pont, poate te ajută: în cazul în care contracțile sunt neregulate și înceteaza cand faci doi, trei pași ori când schimbi poziția, probabil că încă nu e vorba de travaliu.

Și o sugestie: probabil că nu ar fi rău să verifici dacă te mai simți confortabil în hainele puse în bagajele pentru naștere (asta în cazul în care ai facut bagajele cu o săptămână, două în urmă).

Comentarii Facebook
fetus in saptamana 37 de sarcina

Săptămâna 37 de sarcină

fetus in saptamana 39 de sarcina

Săptămâna 39 de sarcină