in

LoveLove CuteCute

Oaia Curcubeu se întoarce în pat, la somnul de prânz

Episodul 7

oaia curcubeu drage un pui de somn la pranz

Ca de fiecare data, în prima zi de vacanță, Oaia Curcubeu s-a trezit,  s-a spalat bine,  bine de tot pe dinți,  a mâncat un mic dejun sanătos și copios, apoi s-a dus la locul de măsurat creșterea copilului. Știți cum arată, probabil toți aveși acasă un toc de ușă scrijelit de-a lungul timpului și-al creșterii.

– Tiii, ce măricică sunt! Dar, în vacanța asta, voi crește și mai mult, toata lumea a spus că e vacanța în care o să cresc, cresc, o să foarte cresc și că o să se mire toată câmpia de mine.

S-a dus și în fața oglinzii, să se minuneze de cât de mare s-a făcut, dar mai ales de cât de mare o să fie după vacanță. Râdea, vorbea și topăia în fața oglinzii.

Când era ea mai veselă și mai țopăită, a auzit vocea mamei sale. Suna așa, amestecat… Era și vesel-bucuroasă, și serioasă…

Copiii promit ușor, ați observat? E firesc, în acea clipă chiar cred că se pot ține de promisiune. (Probabil, și la oamenii mari se întâmplă la fel)

– Iubita mea, trag speranță că nu ai uitat că trebuie să ajuți și tu creșterea…, spune mama zâmbind.

– Nuuu, cum să uit? Somnul de prânz, nu-i așa? Mamico, serios, am să dorm în fiecare zi o oră, două la prânz. Am înțeles că e important. Serios, chiar am înțeles! – răspunse Oaia Curcubeu, convinsă că o să se țină de cuvânt.

– Chiar și în zilele în care Soarele o să mângâie florile și Albisoara o să vină cu ideea să va faceți rochite din flori?

– Chiar…

– Chiar și în zilele ora de somn o să se nimereasca exact în mijlocul poveștilor Burscului? – insistă mama cu un firicel de neîncredere în glas.

– Chiar, chiar, chiaaar, mamico! – răspunse iute Oaia Curcubeu.

Mama a zâmbit iar (mămica Oii Curcubeu are cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut vreodată), și-a îmbrățișat fiica și a plecat la treburile ei. Oaia Curcubeu a zbughit-o pe ușă afară.

”E vacanțăăăăăă! E vacanțăăăăă!” Oaia Curcubeu chiuia, dansa și se zbenguia fericită

Iarba râdea molipsită de veselia ei, vișinul de lângă poartă zâmbea și el – așa, parcă întinerit, iar Iepurele Gri a apărut ca de nicăieri și i-a propus trei jocuri.

I-a propus să împodobeasca poarta cu flori nemuritoare, apoi să se ducă la baltă și să arunce pietricele pâna fac o insuliță de pietricele (cam greu spre imposibil, dar Iepurele era convins că vor putea) și, în final, să facă și un concurs de alergare (aici, era cam șmecher, știa că nu prea poate fi întrecut).

Oaia a fost încântată de a doua idee.

– Daa, ce idee grozavă, hai să mergem la baltă!

Au plecat cu voioșie spre baltă, unde nici n-au simțit când a trecut aproape jumătate de zi. Sigur, nu au reușit să facă o insulă din pietricelele pe care le-au aruncat, dar s-au distrat pe cinste cu  broscuțele care țopăiau pe luciul apei, la întrecere cu pietrele care porneau zvâcnit de pe mal, dinspre Oaia Curcubeu si Iepurele Gri.

Are rost să vă spun că Oaia a pierdut noțiunea timpului? Deodată, și-a dat seama cât de târziu e, că n-a ajuns la timp pentru masa de prânz și că nici n-o să mai reușească să doarmă cum trebuie de amiază. A zbughit-o spre casă și a răsuflat ușurată când a văzut că nimeni nu îi observă întârzierea (în fine, așa credea ea).

La prima încercare de somn de pranz, a reușit sa stea cu ochii închiși 5 minute. Sau 6? Maaaxim, maxim 6!

A mâncat repede, repede, supa verde care o aștepta pe masă și care se cam răcise, vă dați seama. De felul doi s-a atins în viteză, apoi a încercat să doarmă. Cinci minute a reușit să stea potolită în pat. Mintea ei o tot zbughea la joacă.

A tras cu ochiul prin casă și prin curte și, când a fost convinsă că n-o vede nimeni, a pornit iar hai-hui pe câmpie.

Seara, i s-a părut ceva ciudat în privirea mamei, când a învelit-o și sărutat-o pe frunte de “Noapte bună!”. Dar, fiindcă mămica ei nu i-a spus nimic, Oaia Curcubeu era convinsă că a scapat de mustrare. Că nimeni nu știe – mai ales mama – că a trișat cu somnul de prânz încă din prima zi de vacanță.

A doua, a trei, a zecea zi – la fel. De fiecare dată se lua cu joaca, de fiecare dată sărea peste somnul de prânz și, desigur, de fiecare își dată promitea în mintea sa că … e pentru ultima dată când face asemenea greșeală. Sigur că iți dorea să crească, dar alergatul pe câmpie, mersul la baltă, casuța secretă din padure pe care o făcuse cu Albișoara – toate, toate erau atat de captivante și de interesante, încât nimic nu mai conta.

Adevărul e că nu poți să „trișezi” la nesfârșit. Ceva, ceva tot te va da de gol

Toate bune, vesele și frumoase pâna într-o zi de la jumatatea vacanței de vară, când Oaia Curcubeu a fost strabatută de curiozitate. “Oare cât am crescut?”, s-a întrebat în sinea ei și s-a dus la locul de măsurat. S-a uitat și nu i-a venit să creadă. S-a mai măsurat o data și… la fel.

A treia oară, i-au dat lacrimile. Plângea așa, mocnit, pe mutește când, deodată, a simțit o mângâiere pe creștetul capului.

– Draga mea, mai ții minte ce am vorbit la începutul vacanței?

– Că trebuie sa dorm la prânz ca să cresc frumos?

Mama o mai mângâie puțin pe creștet și o strânse cu înțelegere la piept.

– Exact așa! Eu ți-am amintit, iar tu ai spus că știi și că negreșit vei dormi… Doar că asta nu s-a întâmplat în nicio zi..

Ochii vorbesc, uneori, mai clar și mai răspicat decât gura

Brusc, Oaia Curcubeu rămase cu plânsul la jumatatea drumului. În clipa aceea, mirarea i-a fost mai mare decât supărarea.

– Cuuuum, știai? – reuși ea, într-un final, să rostească întrebarea. Știai că nu am dormit la amiază?

Mama zambi și îi răspunse:
– Sigur ca știam. Pe de-o parte, nu ești chiar Oaia Invizibilă. Pe de alta, mamele chiar știu tot. Nu trebuie să te văd cu adevarat cum te furisezi, vâd în ochii tai că îmi ascunzi ceva… Văd furișarea de la prânz seara, la culcare… Se zbate în privirea ta. Și tot acolo îți văd și nesomnul de prânz.

– Și nu mi-ai zis nimic, nu m-ai certat…

– M-am gândit să te las să îti descoperi singură greșeala, îi raspunse mama, de data asta un miligram de asprime în glas.

– Da, mamico, îmi pare rău, chiar am greșit… Uite, aproape că nu am crescut deloc, deloc… Abia un milimetru cred ca…

– Asta… și înca ceva – completă mama. Ai promis și nu te-ai ținut de cuvânt. Nu e frumos, și tu știi, nu-i așa?

Oaia Curcubeu a fost cuprinsă, desigur, de regret. De data aceasta, n-a mai promis decât în sinea sa. Și-a făgăduit două lucruri: că va ține cont de sfatul mamei, orice-ar fi, și că nu își va mai încălca niciodata cuvântul.

Somnul de prânz chiar e puternic și important. Îți da așa o putere de joacă…

De-atunci încolo, pâna la sfârșitul vacanței, a oprit singură joaca atunci cand venea vremea de somn. Ciudat era că, dupa o oră, două de odihnă de prânz, joaca de seară era muuult mai bună. Se simțea în stare și să-l întreacă pe Iepurele Gri la o cursă pâna la marginea pădurii.

Iar când s-a măsurat la sfârțitul vacanței, n-a mai plâns. A zâmbit mulțumită. Crescuse atât de frumos! Sigur, ar fi putut fi mai înăltuță puțin, dar se luase cu joaca la începutul vacanței când ba uitase, ba trișase cu somnul de prânz…

Comentarii Facebook
oaia curcubeu isi descopera vocea in padure

Oaia Curcubeu își descoperă vocea

“Mama, nu înțelegi nimic! Te urrrrrăsc!” Fiica mea e adolescentă