„Sora mea mi-a dăruit uterul ei. Acum sunt mamă”

Home Din Viață „Sora mea mi-a dăruit uterul ei. Acum sunt mamă”

Poate părea prea cumva prea mult, poate părea ciudat. Dar, dincolo și mai presus de orice, este despre o promisiune îndeplinită. Și despre iubirea dintre două surori. Acum, una dintre ele poate spune lumii întregi: „Sora mea mi-a dăruit uterul ei. Acum, sunt mamă!”

O poveste lungă de-o viață

Am citit povestea asta de vreo cinci ori în ultimele luni. Am citit-o în multe feluri: ca pe o inovație, premieră medicală absoluta, remarcabilă, uluitoare.

Am citit-o și ca pe o dramă umană cu o magnifică răsturnare. Am citit-o cu emoții amestecate: curiozitate, mirare, empatie, tristețe și, până la final, cu bucurie.

vezi video mamici mai josPe scurt, povestea suna astfel: două surori mici. Una dintre ele află, pe la începutul adolescenței, că nu va putea fi niciodată mamă. Că nu va putea face niciodată copii, pentru că nu are uter.

Atunci, imediat după veste, a venit promisiunea: sora ei i-a promis că, la un moment dat, când vor fi mari, îi va dărui uterul ei. S-au făcut mari, iar medicina a avansat într-atât între timp, încât promisiunea a putut fi ținută.

Primul transplant de uter între surori. Și drumul până aici

„Sora mea mi-a promis întotdeauna că, la un moment dat, îmi va da uterul ei”, povestește Lollo, așa cum îi spune toată lumea Lolitei Wasterlund.

Lollo s-a născut cu un sindrom foarte rar, cu nume extrem de lung și de bizar: Mayer-Rokitansky-Kuster-Hauser. Adica s-a născut cu un singur rinichi, are vaginul foarte scurt și nu are uter deloc.

Sora mea mi-a dăruit uterul ei. Acum sunt mamă
Când erau adolescente, Linda i-a promis Lolitei ca îi va dărui uterul ei

„Prima dată, sora mea mi-a facut promisiunea aceasta când aveam 14 ani. Și e amuzant pentru că, în adolescență, ne certam mereu.. Anii au trecut, iar când s-a nascut primul meu nepot, primul copil al surorii mele, am avut în fața ochilor două opțiuni: ori să mă îndepărtez, pentru că era prea dureros pentru mine, ori sa iau parte la bucuria lor. Am ales a doua variantă și acela a fost momentul în care noi două am devenit extrem de apropiate.. Ei îi fusese îngrozitor de greu și să îmi spună că e însărcinată!”

„Niciodată nu e ușor și niciodată nu e momentul potrivit să îi spui bărbatului pe care îl iubești că nu, NU vei putea face niciodată un copil”

Poate că, uneori,  e fix așa cum auzi și cum ți spune uneori: cel mai mult îți dorești imposibilul. Lucrurile care, dintr-un motiv sau altul, ție par să îți fie interzise.  Lollo și-a dorit întotdeauna să fie mamă. Dar, pentru Lollo, era imposibil. Anatomic! Cum să aduci pe lume copii când ai venit pe lume fara „prima casă” a copilului?

A facut ani de terapie, relațiile ei au fost mai mereu complicate – „Pentru că nu e niciodata nici ușor și nici momentul potrivit să îi spui unui bărbat pe care ajungi să îl iubești că tu nu, nu vei putea face niciodată copii”.

Lollo a avut perioade în care s-a însingurat și îndepărtat de toți, inclusiv de familie. Mai puțin de copii: a fost, toata viața, educatoare.

Au trecut mulți ani între primul moment în care chiar a îndrăznit să spere și ziua în care și-a ținut bebelușul în brațe

Lollo a auzit prima dată de transplantul de uter în 1999, când mama ei i-a dat să citeasca un articol despre profesorul suedez Matt Brannstorm care, la vremea aceea, începuse să faca experimente pe animale. L-a sunat atunci pe loc și au stat puțin de vorbă. I-a spus povestea ei.

Câțiva ani mai tarziu, a citit un alt articol: profesorul Brannstrom primise aprobabrea sa încerce testarea transplantului de uter și la oameni, După o serie de teste de tot felul, inclusiv psihologice, cazul lor a fost acceptat.

Așa a devenit Lolita Wasterlund a unul dintre cei foarte puțin oameni din lume care au avut parte de un transplant de uter. Și a fost pentru prima dată când această complicată și inovatoare intervenție a avut loc între surori.

Medici de la Universitatea din Gothenburg au facut intervenția, care e în mod special riscantă atunci când donatorul este în viață  – și vorbim acum despre Linda, sora Lolitei.

Sora mea mi-a dăruit uterul ei. Acum sunt mamă
Transplantul de uter este o intervenție chirurgicală extrem de complicată și de riscantă

Linda s-a temut abia dupa operatie, „Dupa ce Lollo a primit uterul meu, abia atunci m-am speriat. Și asta pentru că m-am temut că nu va rămâne însărcinată nici așa… Asta ar fi insemnat, pentru mine, că i-am oferit speranțe deșarte”, a povestit Linda pentru BBC.

Dar speranțele nu au fost deșarte: în iunie 2015, Lollo a devenit, în sfârșit, mamă. Are un fiu, Cash-Douglas. Iar acum poate spune cu fericire povestea a ei, a surorii sale și a copilului care, teoretic, n-ar fi avut cum să vina pe lume. Dar, uneori, nimic nu e imposibil, nu-i așa?

VIDEO | PRIMUL TRANSPLANT DE UTER ÎNTRE SURORI

https://www.facebook.com/mamici.club/videos/1261105950655954/

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.